Actualitate

Liturghie Arhierească în a treia zi de Paști la Mănăstirea ”Învierea Domnului” din orașul Briceni

1264

În a treia zi de Paști, cu prilejul hramului Mănăstirii „Învierea Domnului” din orașul Briceni, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul viețuitoarelor și a mulțimii închinătorilor sfîntului așezămînt, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Înaltpreasfinției Sale i-a coliturghisit un numeros sobor de preoți și diaconi, la sărbătoare participînd un număr mare de credincioși, veniți la hram din mai multe localități ale eparhiei.

Sfînta Liturghie a fost urmată de procesiunea înconjurării bisericii cu citirea pericopelor evanghelice ale Învierii. În cuvîntul de învățătură, Vlădica Nicodim a vorbit despre Învierea Domnului care a servit drept temei al credinței și al propovăduirii creștine, prin lumina și bucuria căreia, inima și sufletul creștinilor se pătrund de lumina harului dumnezeiesc și se transfigurează, devenind mai receptive la mesajul Veștii celei Bune a Răscumpărării din păcat și din moarte a neamului omenesc.

De asemenea, Ierarhul a felicitat maica stareță, egumena Daniila, slujitorii, maicile, surorile, ctitorii sfîntului așezămînt cu Luminosul Praznic al Învierii, și a mulțumit închinătorilor și pelerinilor pentru prezența la slujbă, împărtășindu-se din bucuria acestei sărbători. 

Bucuria sărbătorii a fost întregită și de o agapă frățească pregătită cu mult drag de viețuitoarele sfintei mănăstiri pentru toți creștinii prezenți la slujbă.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
4958

Orice bucurie a vieții este mai mare după răbdare și post

Nimic nu există care să nu fie dispreţuit prin continua ta desfătare, în timp ce, dimpotrivă, deseori poftim acele mâncăruri pe care le gustăm rar. De aceea şi Creatorul nostru a născocit varietatea în viaţa noastră, încât să simţim desfătarea tuturor bunurilor Lui. Ia seama ce se întâmplă în natură: soarele nu este mai strălucitor […]