Actualitate

Sâmbătă, 16 aprilie ora 17:00 la Mănăstirea Ciuflea vor fi aduse spre închinare Icoana și Chivotul cu moaștele Sfintei Fericitei Maici Matrona de la Moscova

1172

În atenția tuturor enoriașilor Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, dar și a binecredincioșilor creștini, aducem la cunoștință căci, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove și cu purtarea de grijă a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri, în ajunul Sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 16 aprilie 2022, ora 17:00, la poarta Mănăstirii vor fi întâmpinate Icoana și Chivotul cu moaștele Sfintei Fericitei Maici Matrona de la Moscova.

Îndemnăm pe toți cei ce au posibilitate de a fi alături de soborul preoțesc și obștea monahală, participând sâmbătă la procesiunea de întâmpinare a acestui odor de mare preț al Bisericii Ortodoxe, de a se ruga și de a da Slavă Bunului Dumnezeu și Sfintei Fericitei maici Matrona.

Condacul 1

Din scutece de Duhul lui Dumnezeu fiind aleasă, fericită maică Matrona, orbirea și neputința trupească pentru curăția duhovnicească de la Dumnezeu primind, cu darul înainte-vederii și al minunilor te-ai îmbogățit. Pentru aceasta și noi, cu mulțumire, cunună de laudă îți aducem, cântând:

Bucură-te, cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Sursa: ciuflea.md


Articole postate de același autor
1402

În duminica dinaintea Botezului Domnului, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 17 ianuarie 2021, în duminica dinaintea Botezului Domnului și în ziua pomenirii celor 70 de apostoli, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. Alături de Ierarh, a coliturghisit slujitorii Catedralei, în prezența creştinilor veniţi la rugăciune. În timpul Sfintei Liturghii au […]