PS Siluan al Orheiului a liturghisit în ziua Praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

1551

În ziua sărbătorii Sfinților Slăviților Apostoli Petru și Pavel, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.  Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt cinstiți împreună pentru că amândoi au fost martirizați în ziua de 29 iunie/12 iulie a anului 67. „Mântuitorul le-a pregătit martiriul, el i-a condus până în această zi. Amândoi apostolii au suferit în aceeași zi; și chiar dacă poate ar fi suferit în zile diferite, mărturia lor era una și aceeași. Petru mergea înainte, Pavel îl urma îndeaproape; Pavel, care mai întâi era Saul, mândru mai întâi, apoi smerit. Era un prigonitor înrăit, a devenit un predicator înflăcărat; își schimbă numele: orgoliul este înlocuit cu smerenia, prigoana cu ­predicarea adevărului”, ne spune Fericitul Augustin în una din omiliile sale.

Deși Petru a fost un simplu pescar, iar Pavel un învățător al Legii, amândoi au marturisit dragostea pentru Hristos până la jertfă: Petru a fost crucificat cu capul în jos, iar Pavel decapitat. Mergând în urma lui Hristos pe acest drum al crucii și morții, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au dat mărturie, prin sângele lor, despre viața veșnică pe care tot omul o dobândește în ­Hristos. Însuși Sfântul Apostol Pavel mărturisește în Epistola către Romani: „Cine ne va putea despărți de iubirea lui Hristos? Oare necazul sau strâmtorarea sau persecuţia sau foametea sau lipsa de haine sau primejdia sau sabia? […] Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin Cel Care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici ­îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom 8, 35-39).

„Ca să slujeşti lui Hristos, sa să fii ucenic al Lui, trebuie să fii mistuit de dragostea Lui, trebuie să suferi şi să te răstigneşti împreună cu El; să-ţi răstigneşti toate patimile şi stricăciunile din tine. Aşa au slujit Apostolii şi toţi sfinţii, pe care Biserica ni-i pune înainte, pildă de urmat,” menționează părintele Petroniu Tănase. Este o chemare adresată tuturor creștinilor, căci sfinţenia nu este un ideal abstract, ci este părtăşia la chemarea cerească ce ni se adresează. Viaţa noastră nu este decât o trecere spre întâlnirea cu Dumnezeu din hotarul veşniciei şi avem nevoie de o pregătire după cum spune Apostolul Pavel: „spre întărirea inimilor voastre, ca să fiţi fără de prihană întru sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, cu toţi sfinţii Săi“ (I Tesal. 3, 13).

Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
3850

Poate să creadă cineva, fără să participe la sfintele Taine ale Bisericii?

Este cu putință să creadă cineva, fără să participe la sfintele Taine ale Bisericii? Domnul, ca Nou Adam, îi naște din nou pe cei care participă la trupul Lui, Biserica, la adevărata și veșnica viață, îi hrănește cu harul Preasfântului Duh și le dă posibilitatea să guste viața dumnezeiască în acord cu scopul pentru care […]