Actualitate

În Sîmbăta primei săptămîni a Postului Mare, Înaltpreasfinţitul Nicodim a liturghisit în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1748

În Sîmbăta primei săptămîni a Postului Mare, a pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron, Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. La finalul slujbei credincioşi care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic, s-au împărtăşit cu Sfîntul Trup şi Sînge al Mîntuitorului.

După citirea pericopei evanghelice a zilei, Înaltpreasfinţitul Nicodim a rostit un cuvînt de învăţătură. Ierarhul a chemat credincioşii la conştientizarea Jertfei supreme pe care a adus-o Mîntuitorul Hristos pe Cruce pentru mîntuirea neamului omenesc şi a înaltei demnităţi la care toţi suntem chemaţi – aceea de a deveni fii ai lui Dumnezeu după har. În acest context Arhiereul a subliniat importanţa însoţirii postului alimentar de mai multă nevoinţă trupească şi duhovnicească – de metanii, mai multă rugăciune, milostenie şi fapte bune, ca mijloace pentru a ne apropia de Dumnezeu şi a realiza această înaltă chemare.

În cuvîntul său Vlădica a vorbit şi despre importanţa pomenirii în rugăciune a tuturor celor din veac adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri drept măritori creştini, recomandînd părinţilor să-i înveţe şi pe copiii lor să săvîrşească astfel de rugăciuni.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
1391

De ce unii dintre noi sunt în afara bisericii?

Zicem că viața de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi extinsă în umanitate și comuniune de iubire și viață a oamenilor cu Dumnezeu. ”Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului!”, ne spune Mântuitorul. Problema multora care pretind că sunt creștini, dar nu și trăitori este că nu cunosc Evanghelia, nu se conduc […]