Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca

1811

În prima miercuri a Postului Mare, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite.

În cadrul serviciului divin, Episcopul Ioan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a prezentat şi explicat rânduiala Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite .

„Dacă dorim să înţelegem originile şi sensul liturgic al Liturghiei Darurilor înainte sfinție, trebuie să înţelegem practica împărtăşirii frecvente şi iubirea nesfârşită pentru Trupul şi Sângele Domnului. Liturghia Darurilor înainte sfințite este unită cu Vecernia şi se săvârşeşte de obicei, după o ajunare completă a preoţilor şi credincioşilor, dăruind hrana cea mântuitoare, care dă viaţă lumii. În acest fel postul devine ceresc prin Euharistie, iar Euharistia se ia cu pregătire ascetică severă, vădindu-şi originea şi destinaţia cerească”, a menționat Preasfinția Sa.

La finalul slujbei, Episcopul Sorocii a binecuvântat pe cei prezenți la Catedrala soroceană.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1949

Sute de copii din familii social-vulnerabile au primit daruri de Nașterea Domnului de la voluntarii Bisericii

Asemenea magilor care au adus odinioară daruri Pruncului Iisus, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, tinerii voluntari ai Mitropoliei Moldovei au împărțit daruri la sute de copii proveniți din familii social-vulnerabile din țară, în cadrul Campaniei filantropice „De Crăciun devii mai bun!”, aducând speranță și bucurie în sufletele tuturor. „Aducem mulțumiri din inimă tuturor celor care […]