În pilda Fiului Risipitor Domnul ne zugrăveşte adevărata dragoste dumnezeiască în culori atât de vii încât ele ne strălucesc cum străluceşte înaintea ochilor lumea când, după întunericul nopţii, răsare soarele. Trecerea a două mii de ani nu a şters cu nimic acesta strălucire şi ea nu se va ştege niciodată câtă vreme vor fi oameni pe pământ şi dragostea lui Dumnezeu pentru ei. Dimpotrivă, cu cât mai mult se păcătoşeşte omul, cu atât mai vii sunt culorile zugrăvelii acesteia. (Sf. Nicolae Velimirovici)
În Duminica Fiului risipitor Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
În cea de-a doua Duminică premergătoare Postului Mare, Biserica a ne pune în față pilda Fiului risipitor (Lc. 15, 11-32). Parabola Fiului risipitor (Lc 15;11-32) ne prezintă trei coordonate esențiale ale vieții noastre, pe care trebuie să le avem mereu în vedere: iubirea milostivă a lui Dumnezeu, drama folosirii incorecte a libertății omului și puterea pocăinței sau a întoarcerii acasă, la comuniunea cu Dumnezeu. Din preaplinul iubirii Sale, Dumnezeu a adus la existență întreg universul creat și l‑a făcut pe om după chipul Său, înzestrându-l cu toate darurile, astfel încât să se poată ridica la măsura asemănării cu El. Baza întregii măreții a chipului dumnezeiesc în om constă în libertatea lui. Dar în libertatea omului este implicată și tragedia lui.
Parabola Fiului risipitor ne vorbește despre folosirea greșită a libertății, dar și despre faptul că oricât de mult nu ne-am îndepărta de Dumnezeu, mereu există o cale de întoarcere. Chiar și atunci când am ales „ţară depărtată” a păcatului, important e „să ne venim în sine” și să revenim la legătura noastră cu Dumnezeu: „Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deşi port rănile păcatelor.” Aceasta este singura noastră salvare, dacă facem apoi şi pasul de schimbare.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți Preasfințitul Siluan, a vorbit despre faptul că în pericopa evanghelică prezentată de Biserică în această Duminică, ne putem regăsi fiecare. „De multe ori și noi ne îndepărtăm de „țara noastră sfântă” de Bunul Dumnezeu, Care continue mereu să ne aștepte pentru a ne oferi din nou dragostea Sa. În această perioadă pregătitoare pentru Postul Mare, Evanghelia de astăzi ne oferă pilde vrednice de urmat, să învățăm de la fiul cel mare ascultarea față de Părintele ceresc, iar de la cel mic – că nu există păcat care nu ne-ar permite să revenim la Dumnezeu. Să nu uităm, că Dumnezeu e bun și milostiv, ne va primi și ne va ierta, dacă ne vom reveni în fire și vom păși pe calea pocăinței,” a menționat Ierarhul Orheiului.
“La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când ne-am adus noi aminte de Sion… Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele“. (Ps. 136)
Sursa: manastireacurchi.md
