Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat sâmbătă, 12 februarie 2022, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în parohia cu hramul în cinstea „Sf. Arh. Mihail și Gavrii” din s. Budăi, r-nul. Telenești.
Astăzi, 30 ianuarie/12 februarie, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, mari dascăli și învățători ai lumii (IV, V).
La orele dimineții, ÎPS Mitropolit Vladimir a fost întâmpinat în fața bisericii de către părintele-paroh Prot. Valeriu Petrari, împreună cu familia, clerul și enoriașii. A urmat apoi slujba de sfințire a Prestolului bisericii de iarnă cu hramul în cinstea „Sfinților Trei Ierarhi”, cu toate cele prescrise în rânduiala slujbei.
Înaltpreasfinței Sale i-a coliturghisit; Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, Prot. mitr. Marian Boldescu, protopop al bisericilor din r-nul. Telenești, Prot. Valeriu Petrari, părintele-paroh și un sobor de preoți slujitori din protopopiat.
La Vohodul Mic, Preotul-paroh, Prot. Valeriu Petrari a fost decorat de Înaltpreasfințitul Vladimir cu dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe și a sluji Sf. Liturghie cu ușile împărătești deschise până la imnul Herovic, deasemenea mai mulți preoți din protopopiat au fost decorați cu înalte distincții bisericești.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Mănăstirii „Sf. Prooroc Ilie” s. Nicoreni condus de Prot. Alexei Scutaru.
La Sfânta Liturghie au luat parte: dna Mariana Ombun, șefa r-nului Telenești, dl Victor Drăganu, primarul s. Budăi, împreună cu enoriașii prezenți la Sărbătoare.
În timpul Serviciului divin au avut loc două hirotonii: diaconul Botea Veaceslav a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama parohiei cu hramul „Tuturor Sfinților proslăviți pe meleagurile Moldovei” din mun. Chișinău iar absolventul ATOM, promoția 2019, ipodiaconul Dumitru Pădureț, în treapta de diacon.
După oficierea Sfintei Liturghii a urmat în biserica mare, cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” un Te-deum de Slavă Preasfintei Treimi, Maicii Domnulu și Sfinților Trei Ierarhi pentru toate binefacerile și ajutorul de care zilnic ne învrednicim.
Înaltpreasfinția Sa a felicitat pe Părintele-paroh Prot. Valeriu Petrari, pentru munca pe care o depune în această parohie deja de mai mulți ani inclusiv și pe enoriașii care sunt mereu alături de păstorul lor și îl susțin în toate lucrurile bune ce se petrec în parohie, totodată, au fost decorați cu ordine și diplome bisericești mai mulți ctitori și binefăcători ai iar celor prezenți, Mitropolitul a dăruit cărțulii de rugăciune spre bucurie duhovnicească și amintire a acestui mare eveniment.
La raportul părintelui paroh, persoane social-vulnerabile și cu dizabilități din cadrul parohiei, au primit din partea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, cărucioare cu rotile și alte lucruri de care au nevoie pentru viața de zi cu zi potrivit necesității lor.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
Sursa: mitropolia.md