Slujbă Arhierească în Duminica Vameșului și a Fariseului la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1429

Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a săvîrșit în Duminica Vameșului și a Fariseului Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, fiind  înconjurat de soborul slujitorilor Catedralei și de mulțimea credincioșilor. 

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinția Sa a explicat pericopa evanghelică a zilei, despre rugăciunea vameșului și a fariseului, subliniind valoarea adevăratei pocăințe și a smereniei. „Fariseul din Sfînta Evanghelie de astăzi nu era nici răpitor, nici nedrept, nici adulter. Fariseul postea, chiar mai mult decît cerea Legea lui Moise, dădea zeciuială după Lege, ba chiar și depăşind prescripţia Legii. Cu toate acestea, fariseul suferea de un grav păcat, care îi întuneca mintea și îl făcea să se vadă doar pe sine în rugăciune – păcatul slavei deșarte și al mîndriei, un păcat care îi asaltează cel mai des pe cei virtuoși. Prin urmare, să tindem și noi a săvîrși faptele dreptății fariseului, dar să fim cu mare luare aminte la smerenia și pocăința vameșului, căci toată nevoința noastră devine fără folos și ne îndepărtează de Dumnezeu dacă este săvîrșită sub impulsul slavei deșarte și al trufiei!” – a mai subliniat Ierarhul.

La final, în cuvîntul său de învățătură, Vlădica Nicodim a menționat că această duminică este duminica pregătitoare dinaintea postului mare, a vameșului și a fariseului și a îndemnat toți credincioșii să se pregătească de acest mare post, să se roage pentru sănătatea și pentru mîntuirea lor.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
2524

PS Siluan: „Mântuitorul a venit pe pământ pentru ca să ne ridice pe noi la Cer…”

„Vă binevestesc vouă bucurie mare, vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Lc. 2, 10-11). În aceste zile prăznuim Naș­terea Fiului lui Dumnezeu, Întru­parea Cuvântului, cel mai mare eveniment care s-a petrecut vreodată în istoria omenirii. Dumnezeu Se întrupează, Se face om asemenea nouă, însă fără de păcat. „Dumnezeu Se […]