Astăzi, când Biserica îl pomenește pe Sfântul și Dreptul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria, ne oprim la o altă formă de răspuns la chemarea lui Dumnezeu: prezența care ocrotește.
Iosif nu rostește niciun cuvânt în Evanghelii, și totuși, viața lui este o mărturisire deplină. Ascultă și primește, fără a cere explicații. Rămâne atunci când ar fi putut pleca. Poartă de grijă când situația îl depășește. În el se descoperă chipul bărbatului care nu caută confirmări, ci își asumă responsabilitatea.
În el se descoperă chipul tatălui care nu caută să fie în centrul atenției, ci să fie sprijin. Părintele care veghează, care poartă de grijă, care apără fără a se impune. De la Betleem la Egipt și înapoi, Iosif își poartă familia prin nesiguranță și primejdie, împlinind statornic voia Domnului.
Trăim o realitate în care rolul tatălui este adesea slăbit sau neclar. De aceea, mulți dintre noi ne simțim uneori nesiguri, neputincioși sau depășiți. Sfântul și Dreptul Iosif vine tocmai aici, ca un sprijin: prin tăcerea și faptele sale, el ne arată că un bărbat își găsește puterea în ascultarea de Dumnezeu și în iubirea care ocrotește.
Poate că acesta este darul pe care ni-l aduce astăzi pomenirea Sfântului și Dreptului Iosif: încredințarea că acolo unde cineva își asumă să fie sprijin, se așază pacea. Iar într-o lume grăbită și nesigură, această pace rămâne una dintre cele mai mari binecuvântări.
Pr. Octavian Moșin
