În Duminica a VIII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, a săvârșit Sfânta Liturghie în catedrala arhierească din orașul Soroca

1537

La data de 15 august, Duminica a VIII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, a săvârșit Sfânta Liturghie în catedrala arhierească din orașul Soroca.

La slujba duminicală au participat prot. mitr. Alexandru ILESCU, chelar al catedralei episcopale, ieromonahul EFREM (Rusu), clericul bisericii „Sfânta Treime” a Reprezentanței Bisericii Ortodoxe din Moldova la Moscova, slujitorii prezenți și enoriașii soroceni.

Creștinii veniți la Liturghie s-au spovedit și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.

Sursa: ioanmosnegutu.md


Articole postate de același autor
5371

Să fim alături de Familia Părintelui Boris Mârza, care luptă să-și salveze fiul!

Familia Părintelui Boris Mârza din s. Cobâlea, r. Șoldănești trece de câteva luni printr-o grea încercare. Unul dintre fiii gemeni ai săi a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer la oase, care evoluează fără milă și afectează organismul și așa slăbit al băiatului. În lupta pentru salvarea fiului, familia are nevoie de ajutorul […]