Centrul Social ”Agapis” a susținut peste 500 de nevoiași în perioada Postului Mare și în Săptămâna Luminată

3499

Începând cu luna martie până în sâmbăta din Săptămâna Luminată Centrul Social ”Agapis”, care activează pe lângă biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, a fost alături de mai mulți nevoiași din capitală și diverse localități ale republicii.

33 de tineri au beneficiat de un prânz pe parcursul a 40 de zile de post; 65 de familii cu mulți copii au fost susținute financiar și material; 200 de angajați ai USM au primit pachete cu produse alimentare; 220 de familii social-vulnerabile din capitală s-au bucurat de haine, încălțăminte și produse alimentare.

”În perioada Postului Mare și în Săptămâna Luminată am încecat să ajungem la mai multă lume necăjită, care are nevoie de susținere materială, dar și de asistență moral-spirituală. Prin intermediul voluntarilor noștri am identificat peste 500 de beneficiari pe care i-am invitat la biserica USM sau ne-am deplasat la ei, încercând să-i asigurăm cu cele necesare. Nevoile acestora sunt diverse. Unii nu aveau elementar de mâncare. Alții aveau nevoie de medicamente. Pentru unii a fost o adevărată surpriză să își găsească o pernă și plapumă, mai multe mămici au primit cărucioare și scutece, bătrânii neputincioși au găsit cârje și încălțăminte potrivită. Toate aceste sunt bunuri, pe care lumea de bună credință le aduce la biserică. Îți dai seama că dar din dar se face Rai. Or, mulți s-au bucurat de simpla atenție și dragoste împărtășită, care costă mult mai mult decât orice dar oferit”, a menționat preotul Octavian Moșin, coordonatorul Centrului.


Articole postate de același autor
3694

Gânduri despre viață și moarte în pandemie

„Cine a murit înainte de a muri, atunci când va muri, nu va mai muri.” Fraza de mai sus reprezintă mai mult decât un joc de cuvinte. Interpretată în cheie creștină, ea vrea să spună următoarele: cine moare făpturii celei vechi, omului păcatului, pentru acela, sfârșitul vieții pământești, moartea trupească, nu mai poate fi considerat […]