Am întâlnit mulți părinți sfinți și oameni duhovnicești cu multe daruri, dar toți își țineau lucrările lor ascunse, tăinuite, ca să nu le piardă. Spuneau: „Lasă, că știe Dumnezeu”.
E lucru simplu. Cum ne vom așterne așa ne vom odihni. Odată ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe și suntem români creștin-ortodocși, mult-puțin știm ce trebuie să facem ca să ne mântuim și de ce trebuie să fugim ca să nu ne pierdem.
Să ținem, să răbdăm până la sfârșit, că fapta bună până la sfârșit este. Mulți încep fapta bună, dar ispititorul e șmecher și ne amăgește și ne schimbăm. Atuncea e primejdie mare.
Dumnezeu, văzând că avem dragoste, ne va mântui în dar pe toți.
În orice situație, dacă te porți cu celălalt ca și cum i-ai fi inferior, ca și cum ai fi mai jos decât el, ieși câștigător în toate privințele. Și duhovnicește ești câștigat, la Dumnezeu – că aceea este cel mai important –, dar și cel care te vede, chiar de ți-ar fi și cel mai mare dușman, se folosește. Nu se poate să nu se folosească. Și cel mai mare dușman al tău se îmblânzește dacă ești cu smerenie, că lucrează harul lui Dumnezeu. Dacă te porți cu superioritate, și cel mai intim prieten al tău se îndepărtează de tine. Așa poți câștiga cel mai bine pe aproapele tău.
(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 291-292)
