„Nimica sunt, nimica pot, nimica am”. Patru ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Proclu

4105

„Nimica sunt, nimica pot, nimica am”, erau cuvintele rostite adesea de Părintele Proclu, de la a cărui plecare la Domnul s-au împlinit patru ani.

I le-ar fi spus un înger unui bătrân ca rețetă pentru mântuire, arată pustnicul în lucrarea „Lupta pentru smerenie şi pocăinţă”.

Părintele a îmbrățișat viața monahală la vârsta de 12 ani și considera smerenia cea mai mare virtute.

„Și aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia. Și cine se smerește, caută să fugă de tulburări… În viața de obște, de tulburări nu poți fugi; numai atâta: să ții gura închisă, să zici «Doamne Iisuse», și să răspunzi numai strictul necesar; cât este nevoie”.

Fiind căutat tot timpul de numeroși oameni pentru sfaturi duhovnicești, celor mai mulți Părintele Proclu le spunea: „Aţi venit la un moş prost de cap, fără carte, la păcătosul pământului! Viaţa mea e un deal şi-o vale, nimic folositor”.

Despre Părintele Proclu a scris pentru Basilica.ro unul dintre ucenicii săi, Pr. Răzvan Ionescu. El l-a numit „un ascet angajat în Hristos”. Vezi textul integral.

Părintele Proclu (Gheorghe Nicău) s-a născut pe data de 13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan, județul Neamț. El a intrat în obştea Mănăstirii Sihăstria Neamț la vârsta de 12 ani.

În  anul 1949 a fost trimis, împreună cu alți viețuitori ai Sihăstriei, la Mănăstirea Slatina, pentru revigorarea vieții monahale. De acolo a fost alungat de comuniști, în urma decretului din 1959. Cu binecuvântarea Părintelui Cleopa Ilie, Părintele Proclu s-a retras în satul natal, Mitocu Bălan, unde a viețuit într-o chilie la poalele pădurii.

A trecut la cele veşnice în 28 ianuarie 2017 și a fost înmormântat la Sihăstria Putnei.

Trăirea pustnicului este descrisă și în cele două volume intitulate „File de pateric – Părintele Proclu” lansate de Mănăstirea Sihăstria Putnei.

 

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
1091

Când ard lumânările în sfeșnice se simt rugăciunile credincioșilor

Mare bucurie este atunci când intri în biserică și ard lumânări. La biserica noastră, din curtea Universității de Stat din Moldova, sunt câțiva credincioși care au grijă ”să fie mereu lumină”, adică să ardă necontenit lumânările. Simt că atâta timp cât se aprinde o lumânare în sfeșnic, cât arde candela pe sfânta masă, este vie […]