Omul care iubeşte nu se va simţi niciodată singur. Dragostea îi va încălzi sufletul. El face bine, iubeşte, şi dragostea lui îl leagă de cei pe care îi iubeşte, chiar dacă n-are o familie proprie. Se înţelege, însă, că în familie eşti mai apropiat de cei pe care îi iubeşti, poţi să-ţi manifeşti dragostea faţă de ei zi de zi, aproape ceas de ceas.
Foarte adesea, oamenii se plâng că nimeni nu-i înţelege, că nimeni nu-i menajează, că sunt părăsiţi şi singuri, chiar şi în propria familie. Dacă vrei să fii înţeles şi menajat, trebuie să înveţi să-i înţelegi tu pe ceilalţi, să ai compasiune faţă de ei. Compasiunea este capacitatea de a simţi durerea altuia ca şi cum ar fi a ta, de a trăi suferinţa celui drag. Cel care are compasiune va fi tratat cu compasiune, credeţi-mă.
Aşa cum spune un cântec despre prietenie, „dacă bucuria e una pentru toţi, unul pentru toţi e şi necazul”. Soţul şi soţia trebuie să fie împreună: şi la necaz, să se sprijine şi să se mângâie unul pe celălalt, şi la bucurie să se „bucure cu cei ce se bucură” (Romani 12, 15), simţind întotdeauna că cealaltă jumătate este alături. Fiecare dintre soţi trebuie să fie pentru celălalt prieten, părinte şi romantic îndrăgostit, în aceeaşi persoană, şi dacă cei doi reuşesc să realizeze toate acestea în viaţa lor de familie, îi aşteaptă fericirea familială.
Atunci când vedem (din păcate, foarte rar) o familie fericită, în care soţul este un cap adevărat, responsabil şi înţelept, pe care soţia îl iubeşte şi care o iubeşte la rândul său, care este atent faţă de ea; o familie în care copiii cresc respectuoşi, ascultători, adeseori începem să invidiem fără răutate şi să ne gândim: „Ce norocoşi sunt, se potrivesc şi sunt fericiţi împreună!”. Nu este vorba, însă, de noroc şi de potrivire; o familie bună şi fericită nu este rezultatul norocului orb, ci rezultatul alegerii conştiente a soţilor şi al unui foarte mare efort creator comun al celor doi.
(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 76-77)
