Pe fondul unor grave persecuții și discriminări, numărul creștinilor crește cu 30 milioane pe an

574

Numărul creștinilor se mărește cu o rată anuală de 1,18% adică aproximativ 30 de milioane de credincioși, constată Centrul pentru studiul creștinismului mondial de la Seminarul Teologic Gordon Conwell din Hamilton, Massachusetts, SUA.

Paradoxal, creșterea are loc pe fondul a grave persecuții și discriminări îndreptate spre creștini.

Unul din șapte creștini, adică peste 360 de milioane de persoane, se confruntă cu niveluri crescute de persecuție și discriminare, semnalează organizația Open Doors.

Open Doors realizează anual topul celor 50 de state în care creștinii sunt cel mai grav persecutați. Raportul publicat în septembrie este intitulat Closed Doors pentru a atrage atenția că Statele Unite, prin politicile privind imigrarea, închid ușile creștinilor refugiați din țările în care sunt persecutați.

Mai mult de 108 milioane de creștini sunt victime ale strămutării forțate. Patruzeci la sută dintre ei sunt copii, iar 76 la sută provin din țări cu venituri mici și mijlocii.

Creștinii se confruntă cu unele dintre cele mai grave persecuții în țările conduse de regimuri autoritare precum: Coreea de Nord, Iran, Myanmar, China și Eritreea.

Statisticile Open Doors relevă uciderea a 5.621 de creștini, atacarea a 2.110 lăcașuri de cult și privarea de libertate a altor 4.542 de credincioși, în anul 2022.

Un nou raport Open Doors va fi publicat în ianuarie 2024.

Deși numărul creștinilor are o sporire semnificativă, potrivit studiilor citate, islamul are o extindere și mai mare, cu o rată anuală de aproximativ 1,87 %.

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
733

Continuă lucrările de construcție a Catedralei memoriale în cinstea Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare al Moldovei

Din Darul lui Dumnezeu, continuă lucrările de construcție a Catedralei memoriale în cinstea Binecredinciosului Ștefan cel Mare și Sfânt, Marele Voievod al Moldovei. Catedrala memorială de pe teritoriul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, str. Șoseaua Hâncești 84, se află în proces de construcție deja la etapa de acoperire și ridicare a turlelor. Pentru a duce […]