Actualitate

Înaltpreasfințitul Vladimir a participat la ceremonia oficială prilejuită de aniversarea a 29 de ani de activitate a Inspectoratului General de Carabinieri

1420

Vineri, 11 decembrie 2020, ÎPS Vladmir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a participat la ceremonia oficială prilejuită de aniversarea a 29 de ani de activitate a Inspectoratului General de Carabinieri.

Întâistătătorul a fost însoțit de către Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept, conducerea Sectorului sinodal și preoți militari.

Evenimentul a avut loc cu participarea Ministrului Afacerilor Interne Pavel Voicu, comandantul general al IGC, colonelul Ștefan Pavlov și președintele Asociației Obștești ”Ștefan ce Mare și Sfânt” Andrei Batereanu.

În cadrul ceremoniei a fost inaugurat bustul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, donație oferită de către Asociația Obștească ”Ștefan cel Mare și Sfânt”. Slujba de sfințire a monumentului Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Vladimir, împreună cu soborul preoțesc.

La finalul ceremoniei, ÎPS Vladimir a acordat distincții mitropolitane pentru activitățile desfășurate – promovarea valorilor naționale și educația militar-patriotică a tinerei generații, mai multor colaboratori ai IGC.

La rândul său, conducerea Inspectoratului General de Carabinieri a oferit Crucea „Pentru Merit” a Departamentului trupelor de carabinieri de gr. I: ÎPS Mitropolit Vladimir, Prot. mitr. Vadim Cheibaș și Arhim. Nicolae (Roșca).

Sectorul Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
4823

Ce să facem când copiii nu au răbdare să stea la Sfânta Liturghie… să-i mai luam la Biserică sau să-i lăsăm acasă?

Și într­-un fel și într-­altul: mai aduci copilul la biserică să nu­-și uite de biserică, îl mai lași și acasă, pentru că nu are răbdare… Slujbele noastre sunt făcute pentru oameni mari, pentru oameni pricepători, pentru oameni care știu pentru ce stau acolo, pentru oameni care participă la slujbă. Nu sunt făcute pentru copii care, […]