Viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Sfântul și marele mucenic Dimitrie s-a nă­s­cut în cetatea Tesalonic, în a doua jumătate a secolului al III-lea, din părinți de neam bun și dreptcredincioși. Tatăl lui era conducătorul cetății Tesalonicului, crezând în taină în Dom­nul nostru Iisus Hristos și slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creș­tinilor din partea împăraților păgâni. Temân­du-se de groaznica prigonire a nelegiuiților, ținea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preț al credinței lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur și cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela și aducea tămâie și se ruga îm­preună cu soția sa cea de o credință, adevă­ratului Dumnezeu, Cel ce locuiește întru cei de sus, Fiului Său Unul născut și Fecioarei Maria cea preanevinovată.

Era milostiv cu cei săraci și aducea mari faceri de bine celor ce aveau trebuință. Dar nu avea fii și pentru aceasta era în mare mâhnire și se ruga împreună cu soția sa lui Dumnezeu stăruitor, ca să le dea moște­nitori casei lor.

După multă vreme au fost auziți, pentru că, aducându-și aminte Cel Preaînalt de rugăciu­nile și de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu, pe acest sfânt și vrednic de pomenire Dimitrie, la a cărui naștere s-a veselit tot Tesalonicul îm­preu­nă cu conducătorul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăț, mulțumind lui Dumnezeu pentru că a ascultat rugăciunea sa. Încă din fragedă vârstă, ca să poată cunoaște și să înțeleagă adevărul, l-au dus părinții în cămara lor de rugăciune și, ară­tându-i sfintele icoane, i-au zis: „Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut ce­­rul și pământul și aceasta este icoana Prea­sfin­tei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu“. Deci, l-au învățat sfânta credință, spunându-i toate cele ce luminează cunoștința despre Dom­­nul nostru Iisus Hristos, precum și toate cele privitoare la deșertăciunea necuraților zei pă­gâni și a idolilor neînsuflețiți.

Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinților săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu și, închinându-se sfinte­lor icoane, le-a sărutat cu evlavie. Părinții lui, chemând în taină un preot și pe câțiva creștini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de ru­găciune, au botezat pe fiul lor în numele Tată­lui și al Fiului și al Sfântului Duh. Primind Sfântul Botez, Sf. Dimitrie a învățat cu amă­nun­tul Legea lui Dumnezeu. El creștea cu anii și cu înțelepciunea, mergând cu faptele bune ca pe o scară, din putere în putere, și era în el darul lui Dumnezeu care îl lumina și îl înțe­lepțea. După ce a ajuns la vârsta cea desăvâr­șită, părinții lui s-au dus din vremelnica viață, lăsându-l pe Sfântul Dimitrie moștenitor, nu nu­­mai al averilor, ci și al faptelor lor celor bune.

Auzind atunci împăratul Maximian despre moartea conducătorului Tesalonicului, a che­mat la dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul Di­mitrie, și, văzându-i înțelepciunea și vitejia în război, l-a făcut dregător și i-a încredințat lui Tesalonicul, zicându-i: „Păzește patria ta și s-o cureți de necurații creștini, ucigându-i pe toți cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit“.

Sfântul Dimitrie, luând de la împă­rat dregătoria, a mers la Tesalonic, unde a fost primit cu mare cinste de cetățeni și îndată a în­ceput a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum și a învăța pe toți credința. El a devenit pentru te­saloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoștința adevăratului Dumnezeu și dez­ră­dăcinând închinarea la idoli.

Apoi, nu după multă vreme, s-a făcut cunoscut împăra­tului Maximian că dregătorul Dimitrie este creștin și pe mulți îi aducea la credința sa, lucru pe care auzindu-l, împăratul s-a mâniat foarte tare.

Întorcându-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu sciții și cu sarmații, pe care i-a su­pus sub stăpânirea împărăției Romei și venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice și jertfe idolești, apoi a venit și în Tesalonic.

Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Tesalonic, a încredințat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupu, și l-a trimis cu toată bogăția ce rămăsese de la părinții lui, aurul, argintul, pietrele de mare preț și hainele să le împartă în grabă la săraci, zi­când: „Împarte bogăția cea pământească, ca să căutăm pe cea cerească“. Iar el s-a pus la rugă­ciune și post, pregătindu-se pentru a primi cu­nuna cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sunt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Sfântul Dimitrie, stând înaintea împă­ra­tului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creștin și a defăimat închinarea cea păgâ­nească la idoli. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temnița cea de obște, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare și veche, care era aproape de palatele unde ședea împăratul. L-au pus, deci, pe sfânt în cămările acelei băi, care era adâncă și în care, intrând el, se ruga, grăind ca David: „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, ca să îmi ajuți mie gră­bește, că Tu ești răbdarea mea Doamne, Doa­mne, nădejdea mea din tinerețile mele. Spre Tine m-am întărit din pântece, din sânul maicii mele, Tu ești acoperitorul meu până ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, când voi cânta ție și limba mea toată ziua va învăța dreptatea Ta“ (cf. Psalm 69, 70).

Sfântul Dimitrie ședea acolo în temniță ca într-o cameră luminoasă, cântând și slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfântul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muște de picior; iar el, însemnându-se cu semnul Crucii și după ce a zis: „În numele lui Hristos Care a zis să călcăm peste șerpi și peste scorpii și peste toată pu­terea vrăjmașului“, a călcat peste scorpia aceea. Stând astfel în temniță, a fost cercetat de în­ge­­rul lui Dumnezeu care i s-a arătat într-o lu­mi­nă mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, și i-a zis lui: „Pace ție, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te și te întărește și bi­ruiește pe vrăjmașii tăi“. Zicându-i acestea, i-a pus cununa pe cap. Iar sfântul a răspuns: „Mă bucur întru Domnul și mă veselesc întru Dum­nezeu, Mântuitorul meu“. Și sfântul se aprin­dea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-și verse cu osârdie sângele pentru Dânsul.

În acea vreme, împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice și cu priveliști; pentru că îm­părații elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci când intrau într-o cetate să pună pe oameni să se lupte, aruncau pietre și săreau, apoi aruncau cu sulițe la semn și se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se nu­meau pentatlon și cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împă­ratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte și s-a așezat la un loc înalt ca să-i vadă pe lup­tă­tori, între care era și vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, pu­ternic și înfricoșat la chip. Împăratul se bucura, văzând cum acel Lie se lupta cu oamenii cei viteji și îi ucidea, aruncându-i de sus în sulițe. Mai era acolo și tânărul creștin Nestor, cu­noscut Sfântului Dimitrie. Acela, văzând pe Lie că ucide pe mulți și mai ales că îi pierde pe creștini fără cruțare, s-a aprins de râvnă și, vrând să se lupte cu Lie, a alergat la Sfântul Dimitrie care era în temniță și i-a spus lui de­spre luptătorul Lie că a ucis mulțime de creș­tini. Nestor a cerut de la dânsul binecuvântare și rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemi­lostiv ucigaș de oameni. Sfântul Dimitrie, însemnându-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: „Du-te și îl vei birui pe Lie, mărturi­sind pe Hristos“. Apoi, Nestor a alergat în acel loc și cu mare glas a strigat: „O, Lie! Vino să ne luptăm amândoi!“. Împăratul, șezând la loc înalt și privind pe oameni luptându-se, dacă a văzut pe Nestor tânăr și frumos la față, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dânsul și i-a zis: „Tinere, pentru ce nu-ți cruți viața ta? Oare nu vezi pe câți i-a biruit Lie și cât sânge a vărsat? Nu îți este milă de frumu­sețea și de tinerețea ta? Dacă ești sărac, vino să te îmbogățesc, numai nu te duce să te lupți cu Lie, că o să-ți pierzi viața“. A răspuns Nes­tor: „Împărate, eu sărac nu sunt, nici nu vreau să-mi pierd viața, ci vreau să mă lupt cu Lie și să-l biruiesc“.

Acestea zicându-le, strigă: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!“ Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trântindu-l jos în su­li­țe­le cele ascuțite, l-a omorât. Împăratul s-a mâh­nit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decât dacă ar fi căzut el din împărăția sa. Chemând la el pe Nestor, i-a zis: „Tinere, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? El a omorât atâ­ția oameni mai puternici decât tine și tu cum l-ai omorât?“. Sfântul Nestor a răspuns: „Împă­rate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta“. Acestea dacă le-a auzit păgâ­nul împărat, s-a mâniat foarte tare și a porun­cit unui boier, pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară, dincolo de poarta cea de aur, și să-i taie capul. În acest chip s-a să­vârșit Sfântul Nestor, după cuvântul Sfântu­lui Dimitrie.

Nu s-a mângâiat împăratul pentru pierde­rea lui Lie, căci toată ziua și toată noaptea era mâhnit. Apoi, aflând că Dimitrie a fost prici­nui­torul morții lui Lie, împăratul a poruncit să-l ucidă cu sulițele: „Precum Lie a fost arun­cat în sulițe de Nestor și a murit, așa și Dimi­trie să fie străpuns cu sulițele, ca de aceeași moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie“. Dar s-a înșelat nebunul îm­părat, socotind că sfinții mor cu aceeași moarte ca și păcătoșii, pentru că moartea păcătoșilor este cumplită, iar moartea sfinților este cinstită înaintea Domnului.

Începând a se lumina de ziuă, în ziua de douăzeci și șase a lunii octombrie, au intrat osta­șii în temniță și, găsindu-l pe Sfântul Di­mitrie stând la rugăciune, l-au împuns cu su­lițele. Întâia suliță l-a împuns în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns și Hristos pe cruce. Căci sfântul, cum a văzut pe ostași, sin­gur a ridicat mâna dreaptă și aceștia l-au îm­puns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu sulița, sfântul și-a dat în mâinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pământ fără cinste, mergând noaptea un creștin, l-a luat în taină și l-a în­gropat.

Când Sfântul Dimitrie a fost străpuns de sulițe în temniță de către ostași, era de față și credinciosul său slujitor, cel pomenit mai îna­inte, Lupu. Acela a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel și inelul lui l-a înmuiat în sânge și multe minuni făcea cu hai­na și cu inelul, tămăduind toate bolile și gonind duhurile cele viclene, încât s-a dus ves­tea minunilor prin tot Tesalonicul și toți bol­navii alergau la dânsul. Aflând despre acestea, Maximian a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupu și să-i taie capul. Și astfel, sluga cea bună și credincioasă a sfântului s-a dus la Domnul după stăpânul său, adică după Sfântul Dimitrie, căci unde este stăpânul, aco­lo trebuie să fie și sluga lui.

Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie s-a zidit mai apoi o biserică mică, în care se să­vârșeau multe minuni și bolnavii primeau tă­măduire. Atunci, un boier din cei mari, slă­vit și credincios, din părțile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea și ne­vindecabilă, a alergat cu credință la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Când au ajuns la biserica sfântului, slugile acestui boier l-au așe­zat în acel loc unde se aflau moaștele muceni­cului și îndată acesta a primit tămăduire și s-a sculat sănătos, mulțumind lui Dumnezeu și prea­mărind pe Sfântul Dimitrie, plăcutul Lui. Îndată Leontie a vrut să zidească sfântului o biserică mare și frumoasă în semn de mulțu­mire. Dărâmând biserica cea mică, când s-a pus temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaștele Sfântului și Marelui Mucenic Dimi­trie întregi și nestricate, din care au izvorât mir frumos mirositor și a umplut toată cetatea de bună mireasmă. Apoi s-a adunat tot popo­rul și cu bucurie au luat din pământ moaștele sfântului și s-a tămăduit mulțime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bu­cu­rându-se nu atât pentru sănătatea sa, cât pentru aflarea sfintelor moaște, degrabă a săvârșit lu­crul pe care îl începuse și a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Ma­re Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinsti­tele lui moaște, într-o raclă ferecată cu aur și îm­po­dobită cu pietre de mare preț. Apoi, cum­părând sate și vii, le-a dat bisericii spre între­ținerea celor ce slujeau în ea. Întorcându-se la locul său, Leontie a vrut să ia cu sine o parte din moaștele sfântului, ca să zidească o bise­rică și în patria sa. Dar sfântul, arătându-i-se în vis, i-a zis să nu îndrăznească a lua ceva din moaștele lui. Atunci el a luat numai giul­giul cel înmuiat în sângele sfântului și, pu­nân­­du-l în racla de aur, a plecat. Multe mi­nuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfântului, căci trecând el un râu mare și foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a ară­tat Sfântul Mucenic Dimitrie, zicându-i: „Racla cu giulgiul ia-o în mâinile tale și nu te teme“. Astfel făcând el, a reușit să treacă împreună cu însoțitorii săi, fără primejdie, râul acela. Ajun­gând în patria sa a zidit o preafrumoasă bi­serică în cinstea sfântului mucenic. În aceas­tă biserică s-a vindecat Marin, eparhul Iliri­cului, care era plin de răni din cap și până la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiți unul căruia îi curgea sânge din nări și unul în­drăcit a fost izbăvit și multe alte minuni se săvârșeau acolo cu ajutorul sfântului. Însă mul­te minuni se făceau și în Tesalonic, acolo unde se aflau moaștele lui cele sfinte.

Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, în­cât mureau oamenii din pricina lipsei de hra­nă. Sfântul Mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurând li­manurile, adăposturile și ostroavele, apoi a po­runcit corăbierilor care duceau grâu să mear­gă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foa­mete.

Când dreptcredinciosul împărat Justinian a zidit o preafrumoasă biserică în Constantino­pol, în numele înțelepciunii lui Dumnezeu, Bi­serica Sfânta Sofia, a trimis în Tesalonic băr­bați cinstiți ca să aducă de acolo o parte din moaște­le Sfântului Mucenic Dimitrie, pentru îm­podo­birea și sfințirea acelei biserici noi. A­jungând trimișii la Tesalonic și apropiindu-se de cinsti­ta raclă a sfântului, deodată a ieșit foc din ra­clă, dogorind pe toți și un glas înfricoșător din acel foc zicea: „Să nu îndrăzniți“. Toți cei ce erau acolo au căzut de frică la pământ și, luând nu­mai țărână din acel loc, s-au dus la îm­părat. Spunându-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toți de cele ce au auzit. Iar țărâna luată de la mormântul sfântului mucenic au dat-o ju­mă­tate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele bisericii.

Altădată un tânăr, pe care îl chema Oni­sifor, era rânduit la biserica Sfântului Dimitrie să aprindă lumânările și să îngrijească cande­lele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumânările și le vindea în taină și își făcea câ­ș­­tig necinstit. Iar sfântul, nesuferind un lu­cru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, și fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicându-i: „Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumânările și faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales ție. Că celui ce face unele ca acestea îi crește osândirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele și te pocăiește“. Onisifor, sculându-se din somn, s-a rușinat de fapta sa și se temea. Dar după o vreme a uitat învățătura mucenicului și a luat iarăși obiceiul său cel rău de a fura lumânările. Oda­tă, unul din dreptcredincioșii cetățeni, sculân­du-se foarte de dimineață, a venit la biserică și a adus niște lumânări foarte mari pe care, aprinzându-le, le-a dus la mormântul Sfân­tului Mucenic Dimitrie, apoi, rugându-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergând spre acele lumâ­nări, și-a întins mâna să le ia și îndată a auzit un glas din mormântul sfântului mucenic, zi­cându-i: „Iarăși faci același lucru rău?“. Onisi­for, fiind lovit de acest glas, a căzut la pământ și zăcea ca un mort, până ce a venit unul din clerici care l-a ridicat, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-și în fire, și-a mărturisit înain­tea tuturor păcatul și le-a povestit despre ară­tarea cea dintâi a sfântului în vis, cât și despre a doua mustrare a mucenicului și toți s-au în­spăimântat auzind acestea.

De multe ori Sfântul Mare Mucenic Di­mitrie a izbăvit cetatea Tesalonicului de nă­vă­lirea și de asuprirea barbarilor. În vremea împă­ratului Mavrichie, fiind război cu arabii și cetatea Tesalonicului fiind înconjurată și bătută tare de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu și foarte îmbună­tățit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noap­tea în biserica Marelui Mucenic Dimi­trie, fiind în pridvor, se ruga cu toată tăria lui Dumnezeu și purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetății sale și i s-a fă­cut o vedenie înfricoșătoare. A văzut doi ti­neri luminați, ca unii din cei ce stau înaintea feței împăratului, venind în biserica sfântului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în fața că­rora s-au deschis ușile singure și ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat și Ilustrie după dânșii, vrând să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: „Unde este stăpânul cel ce lo­cuiește aici?“. Și iată, s-a arătat alt tânăr, ca un slu­jitor, zicând: „Ce aveți cu el?“. Iar ei au zis: „Domnul ne-a trimis la dânsul ca să-i spunem un cuvânt“. Iar slujitorul, arătând spre mor­mântul sfântului, a zis: „Aici este“. Iar ei au zis slujitorului: „Spune-i despre noi“. Și mergând, slujitorul a ridicat perdeaua și a ieșit Sfântul Dimitrie în întâmpinarea lor cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană. Era luminat ca soarele, încât nu-i era cu putință lui Ilustrie să privească la dânsul, ci tremura de frică, văzând ceea ce se petrecea. Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfântul Dimitrie, iar el a grăit către dânșii: „Vă mulțumesc, dar pentru ce ați ve­nit la mine?“. Iar cei ce veniseră au răspuns: „Stăpânul ne-a trimis la sfinția ta, poruncin­du-ți ca să-ți lași cetatea și să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea vrăjmașilor“. Acestea au­zin­du-le mucenicul, a lăcrimat, plecându-și capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: „Dacă aș fi știut că venirea voastră îmi aduce întrista­re, nu aș fi spus Stăpânului meu de voi“. Apoi Sfântul Mucenic Dimitrie a început a grăi: „Oare așa voiește Domnul și Stăpânul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sânge, să o dea în mâna vrăjmașilor, celor ce nu-L cunosc și nu cred într-Însul, nici nu cins­tesc numele cel sfânt al Lui?“. Iar cei ce veni­seră i-au răspuns: „De nu ar fi voit așa Stăpânul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfinția ta“.

Iar el le-a zis: „Mergeți, fraților, să spuneți Stăpânului meu că așa zice Dimitrie, robul Său: «Știu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stă­pâne, Doamne, care covârșesc păcatele noas­tre, încât chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noas­tre ți-ai vărsat Sângele Tău și ți-ai pus sufletul pentru noi. Deci arată-ți mila Ta și spre această cetate și să nu poruncești să o las. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetății acesteia, ție mă voi asemăna, Stăpânul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetățeni. Și de vor pieri aceștia, să pier și eu cu dânșii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomenește numele Tău cel sfânt, căci cu toate că a greșit poporul Tău, totuși nu s-a depărtat de la Tine și Tu singur ești Dumnezeul celor ce se pocă­iesc»“. Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: „Așa să răspundem din partea Ta Domnului Care ne-a trimis pe noi?“. A zis Dimitrie: „Da, fra­ților, așa să-I spuneți. Pentru că știu că nu până în sfârșit se va iuți, nici în veac se va mânia“. Acestea zicându-le, a intrat în mormânt și s-a închis în sfințita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dânsul s-au făcut nevăzuți. Toate acestea Ilus­trie le-a văzut și le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfârșindu-se vedenia, și-a venit în fire. Și se minuna foarte tare și, căzând la pământ, a mulțumit sfântului pentru că are grijă de ce­tate și roagă pe Stăpânul să nu fie dați în mâi­nile vrăjmașilor lor.

Iar a doua zi a spus toate acestea poporului și-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmașilor. Auzind acestea, cu lacrimi stri­gau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe Sfân­tul Mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie în­totdeauna în ajutor, după cum și până atunci s-au păzit prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmașii de la zidurile cetății cu rușine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu și s-au întors fără bi­ruință în ale lor. Astfel își apăra cetatea sa Sfân­tul Mucenic Dimitrie.

Apoi pe mulți i-a eliberat din robia barba­rilor, căci arătându-i-se unui episcop care era prins de barbari și legat, l-a dezlegat de legă­turi și l-a dus până la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului și robind mulți oameni dimprejurul cetății, au luat pe două fecioare frumoase și, ducându-le în pământul lor, le-au dăruit stăpânitorului. Amândouă erau iscusite la lucrul gherghe­fului, făcând în cusături tot felul de flori și de pomi, păsări, fiare și chipuri omenești. Înștiin­țându-se stăpânitorul de meșteșugul lor, le-a zis: „Am auzit că în pământul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, și face mul­te minuni. Deci să-mi coaseți pe pânză curată chipul aceluia, ca și eu să mă închin lui“. Iar fecioarele i-au zis: „Dimitrie nu este Dumne­zeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu și ajutor al creștinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpânitorule, pentru că știm că nu voiești ca să-l cinstești, ci să-l batjocorești“. Iar stăpâni­to­rul a zis: „În mâinile mele este viața și moartea voastră, alegeți voi ce voiți: sau să faceți ceea ce vă poruncesc și să fiți vii, sau dacă nu îm­pliniți porunca, să muriți îndată“. Iar ele, de frica morții, au început să coasă pe o pânză subțire chipul Sfântului Mucenic Dimitrie. So­sind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului și noaptea, șezând fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela și au început să plângă, zicând: „Să nu te mânii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că știm că nelegiuitul stăpânitor are să batjo­corească sfântul tău chip. Să știi că noi nu am voit să închipuim sfânta ta față, dar fără de voie am făcut aceasta, temându-ne de moartea cea cumplită“. Astfel plângând deasupra chi­pului, au adormit. Și precum, odată, îngerul a luat pe Avacum, așa și Sfântul Dimitrie, luând pe acele fecioare împreună cu chipul său, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, când era prazni­cul său, și le-a pus în biserică lângă mor­mânt, pe când se săvârșea privegherea de toată noaptea.

Poporul, văzând această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, deșteptându-se, au strigat: „Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?“. Și li se părea că sunt în vis. Apoi, cunoscând cu adevărat că sunt în Tesalonic și văzând mor­mântul sfântului și mult popor stând în bi­serică, cu mare glas au mulțumit izbăvitorului lor, Sfântului Mucenic Dimitrie și toate cele întâmplate le-au spus tuturor. Și s-au bucurat tesalonicenii de această minune preaslăvită și au prăznuit cu bucurie ziua Sfântului Di­mi­trie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea al­tarului.

Multe alte minuni a făcut sfântul până în zi­lele noastre, spre slava lui Dumnezeu în Tre­ime lăudat, Căruia se cuvine cinste, mulțu­mire și închinăciune de la toată făptura, în vecii vecilor. Amin.