Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prăznuită prin liturghie arhierească la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni

1750

Vineri, 28 august 2020, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

Alături de Preasfinția Sa, au coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei. La Sfânta Liturghie au fost numeroși credincioși ce au venit să aducă rugăciuni de mulțumire și cântări de laudă Maici Domnului.

După citirea pericopei evanghelice Ierarhul a rostit un cuvânt predicatorial prin care a vorbit de istoricul, importanța și semnificațiile acestei sărbători mariologice.

După rugăciunea Tatăl nostru…, creştinii care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiţi cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine.

La final, clericul catedralei, Protoiereul Ștefan Rîmbu, în numele clericilor, a corpului ipodiaconal și a Corului Catedralei a adresat Preasfințitului Episcop Petru, un frumos mesaj de felicitare cu ocazia aniversării a 28 ani de la hirotonirea în treapta de Ieromonah.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei condus de Dna Iozefina Vizitiu-Gajim.

Sursa: episcopia-ungheni.md

 


Articole postate de același autor
2331

În ziua pomenirii Cinstirii Lanțului Sfântului Apostol Petru, PS Ioan, Episcop de Soroca a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala episcopală din Soroca

Sâmbătă, 29 ianuarie 2022, în ziua pomenirii Cinstirii Lanțului Sfântului Apostol Petru, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala episcopală din orașul Soroca. Se pomeneşte Sfântul Apostol Petru în această zi din pricina lanţurilor în care îl legase nelegiuitul Irod şi care la venirea îngerului în temniţă au căzut […]