,,Să nu opriți datoria unul altuia, fără numai din bună înțelegere (1 Cor. 7, 5).
Dar ce vrea să spună el aici? Să nu se înfrâneze femeia, zice, dacă bărbatul nu voieşte, şi nici bărbatul, dacă nu voieşte femeia. Şi pentru ce? Fiindcă din astfel de înfrânare se nasc mari rele, căci şi preacurviile, şi curviile, şi chiar stricarea caselor de aici se trag de multe ori. Dacă având pe femeile lor şi încă curvesc, apoi cu atât mai mult vor face aşa dacă sunt lipsiţi de această mângâiere. Şi bine a zis: Să nu opriţi datoria, adică să nu vă lipsiţi de datoria voastră conjugală.
Cu alte cuvinte, el numeşte lipsă acum ceea ce mai sus a numit-o datornica dragoste, ca astfel să arate însemnătatea stăpânirii. A se înfrâna unul din doi fără voia celuilalt, aceasta este lipsă, aceasta înseamnă a opri datoria, pe când dacă este cu voia lui, nu se poate numi lipsă sau oprire de datorie. Deci trebuie a prefera buna-înţelegere înaintea tuturor, fiindcă este şi mai însemnată decât toate. Şi de voieşti, să cercetăm acest fapt mai de aproape. Fie, de pildă, o femeie şi un bărbat, şi înfrânându-se femeia, fără ca bărbatul să voiască. Deci pentru ce te miri dacă el din această pricină curveşte, sau dacă nu curveşte, apoi este posomorât, veşnic tulburat, veşnic în luptă şi pricinuind femeii mii de neajunsuri? Care este folosul postului şi al înfrânării, dacă dragostea este sfâşiată? Nici unul. Câte batjocuri nu ies de aici, câte vorbe proaste şi câtă luptă nu se desfăşoară în asemenea împrejurări! Când într-o casă bărbatul şi femeia sunt dezbinaţi, apoi acea casă nu se găseşte mai bine decât corabia cea purtată de valurile mării, fiindcă şi aici căpitanul vasului se află în neînţelegere cu cârmaciul.
Pentru aceea zice: Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din buna înţelegere până la o vreme, ca să vă îndeletniciţi în post şi rugăciune – vorbind aici de rugăciunea cea cu multă sârguinţă. Că dacă împiedică pe cei uniţi de a se ruga împreună pentru un timp, apoi a se ruga necontenit cum s-ar putea? Deci se poate ca cineva să fie şi însurat cu femeie, şi în acelaşi timp să fie cu băgare de samă şi la rugăciune; însă asemenea rugăciune se face mai cu amănunţime prin înfrânare. Căci nu a zis simplu ca să vă rugaţi, ci să vă îndeletniciţi cu rugăciunea, punând aceasta ca o ocupaţie, iar nu ca fiind vreo necurăţenie. Şi iarăşi să vă împreunaţi, ca să nu ispitească pre voi Satana. Ca să nu creadă că aceasta este o legiuire din parte-i, apoi adaogă şi pricina. Şi care este acea pricină?
Ca să nu ispitească pre voi Satana, zice. Şi ca să afli că cele ale curviei nu le mrejeşte diavolul singur, a adăogat: pentru neînfrânarea voastră.”
„- Ce să fac, mă poate întreba cineva, dacă bărbatul meu nu-şi poate stăpâni poftele, iar eu vreau să mă înfrânez?
– Trebuie să te pleci neapărat poftelor lui (nn. se încalcă astfel rânduiala postului, dar nu este desfrânare). Chiar dacă n-ai vrea să faci aceasta, dulcele lanţ al căsătoriei, ce te încătuşează, te târăşte după poftele soţului şi te trage către cel cu care dintru început te-ai legat.
Dacă te împotriveşti şi rupi lanţul, nu numai că nu scapi de lanţuri, dar mai eşti şi deplin pedepsită.
Femeia care vrea să se înfrâneze fără voia bărbatului ei, nu numai că pierde răsplata înfrânării, dar va da socoteală înainte lui Dumnezeu şi de căderea lui în adulter şi va fi mai vinovată decât bărbatul ei.
– Pentru ce?
– Pentru ce? Pentru că, lipsindu-l de legăturile trupeşti la care-i dă dreptul legea căsătoriei, l-a împins spre prăpastia desfrânării. Dacă unei soţii nu-i este îngăduit să trăiască în înfrânare nici măcar scurtă vreme, fără voia bărbatului ei, poate fi, oare, iertată soţia care lipseşte necontenit pe soţul ei de uşurarea ce i-o dă căsătoria?
– Dacă aşa stau lucrurile, atunci nu poate fi o situaţie mai silnică şi mai împovorătoare decât aceasta!
– Da! Asta o spun şi eu. Pentru ce, deci, te supui unei silnicii? Ar trebui să judeci aşa înainte de a te căsători, nu după ce te-ai căsătorit. Din pricina aceasta şi Pavel, după ce a spus că lanţul căsătoriei nu se poate rupe, vorbeşte şi despre cazul în care acest lanţ s-a rupt. După ce a spus: Eşti legat cu femeie? Nu căuta dezlegare!, a adăugat: Eşti dezlegat de femeie? Nu căuta femeie! (I Cor., 7, 27). Pavel proceda aşa, ca să îmbrăţişeze cu mai multă uşurinţă învăţătura despre traiul în feciorie, după ce mai întâi ai meditat îndeajuns asupra greutăţilor căsătoriei şi ai aflat câtă silnicie duce cu ea.”
(Sfântul Ioan Gură de Aur – Despre Feciorie, 47-48, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creșterea copiilor…, pp. 86-87)
