Sfânta Liturghie oficiată la Schitul Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristarea mea”, din cartierul Dănuţeni, mun. Ungheni

1424

Marţi, 4 august 2020, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristarea mea”, de la Curtea Domnească, din cartierul Dănuţeni, mun. Ungheni. Săvârşirea Slujbei arhiereşti în această zi la acest aşezământ monahal a fost prilejuită de faptul că acest cartier îşi sărbătoreşte hramul, Sfânta Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena şi Sfântul Sfinţit Mucenic Foca.

În dimineaţa zilei, Preasfinţitul Petru a fost întâmpinat de către stareţa mănăstirii, Egumena ARSENIA (Bordeniuc), dimpreună cu obştea monahală.

După citirea Sfintei Evanghelii, Chiriarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură desprins din viaţa Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, menţionând: „Sfânta Maria, cea numită Magdalena, a fost uceniţa şi mirono­siţa lui Hristos cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminţia lui Neftalim şi cetatea Magdal, de unde s-a numit şi Magdalena.

Auzind de Hristos, Care umblând în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileii, tămăduia toate bolile şi neputinţele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Căci a căutat spre dânsa Domnul Cel multmilostiv, care cunoaşte toate mai înainte de facerea lor, şi a gonit dintr-însa pe acei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, ca să cunoască că El este Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii.

De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut uceniţă şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Trup, iar pentru aceasta s-a învrednicit de a fi prima căreia i s-a vestic că Hristos a Înviat…” (Arhim. Ioanichie Bălan – Vieţile Sfinţilor)

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Ierarhul a felicitat pe cei omagiaţi.

Maica stareţă, Egumena ARSENIA, a mulţimit Preasfinţiei Sale pentru oficierea Sfintei Liturghii la acest aşezământ monahal.

Răspunsurile liturgice au fost oferite la strană de către Corul Catedralei Episcopale, condus de către Dna Iosefina VIZITIU-GAJIM.

Sursa: episcopia-ungheni.md

 


Articole postate de același autor
1383

În ultima zi din an este comemorat marele scriitor român, diaconul Ion Creangă

În data de 31 decembrie 2021 se împlinesc 132 de ani de la trecerea la cele veșnice a unuia dintre cei mai mari scriitori români, diaconul Ion Creangă. El a descris în operele sale satul moldovenesc în cel mai autentic mod posibil, cu aspecte și figuri tipice de la țară, muncă, tradiții și obiceiuri. „Sînt […]