Prezbitera Petronela Bărăscu: „Am primit viața în dar, suntem datori s-o prețuim ca timp al mântuirii”

3381

Prezbitera Petronela Bărăscu și-a exprimat luni recunoștința pentru toate lucrurile bune primite de la Dumnezeu, dintre care cele mai de preț sunt viața și familia. Înainte de comemorarea soțului, fostul paroh al parohiei Parava din județul Bacău, ea a scris pe Facebook: „Am primit viața în dar, suntem datori s-o prețuim ca timp al mântuirii”.

Părintele Marius Gabriel Bărăscu s-a mutat la Domnul în urmă cu un an, după un accident rutier, chiar de ziua sa de naștere – împlinea 35 de ani. El a lăsat în urmă soția îndurerată și patru copii.

„Ne înfioară gândul că va veni și pentru noi momentul acela și ne agățăm disperați de viață. Fugim de greutăți, de suferințe și ne epuizăm sufletul în căutarea fericirii pământești, uitând că suntem chemați să lăsăm toate și să-L urmăm pe calea cea strâmtă și cu chinuri”, a scris preoteasa luni. „Am primit viața în dar, suntem datori s-o prețuim ca timp al mântuirii noastre.”

În continuare, ea și-a exprimat recunoștința pentru ceea ce are și încrederea că tot ce se întâmplă este în mâna lui Dumnezeu: „După plecarea părintelui am înțeles că nimic nu ne aparține și că toate izvorăsc din mâna Dumnezeului milei și al iubirii de oameni.”

„Viața e un dar, pentru că nu toți au primit-o și nimeni nu o poate prelungi prin propriile sale puteri. Sănătatea e un dar pentru că nu toți o au și oricând se poate pierde; soțul/soția, copiii sunt daruri primite de Sus.”

„Când pierdem unul din aceste daruri, să mulțumim că încă le avem pe celelalte. Să nu cârtim că ni s-a luat, pentru că nu a fost cu adevărat al nostru, ci al Celui ce ne-a învrednicit de el”, a mai scris ea.

Prezbitera a anunțat unde au loc evenimentele comemorative pentru Părintele Marius Gabriel Bărăscu. În 7 august, va fi o slujbă de pomenire la Mănăstirea Sihla, iar în 8 august, de ziua de naștere a părintelui, va fi pomenit la biserica din Parava și la mormânt.

Petronela Bărăscu a povestit anul trecut pe Facebook despre momentul aflării veștii că și-a pierdut soțul: „Când s-au trezit copiii, am plâns cu ei în brațe și i-am strâns tare, ca să simt în fiecare prezența tatălui lor… Doamne, cu adevărat moștenirea cea mai de preț sunt ei, copiii, iar în ochii lor nevinovați strălucește Lumina.”

„Mi-au spus ceva ce mi-a deschis inima, mi-a schimbat direcția spre care priveam și mi-a dat puterea să-mi ridic ochii spre cer: «Mami, de ziua lui, tati a primit Raiul!»”.

Cuvintele copiilor i-au redat nădejdea: „Cu adevărat dragostea este mai tare decât moartea! Am simțit că toate lacrimile vărsate pentru noi sting durerea și fac să răsară nădejdea și bucuria Învierii”, a scris ea.

Atitudinea Petronelei Bărăscu în fața încercării prin care a trecut l-a făcut pe Părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor, să exclame: „O dragoste mai presus de tot ceea ce găsim în istorie sau în literatură… Asta lipsește din mai toate poveștile cuplurilor celebre – Dumnezeu!”

 

Sursa: basilica.ro

Foto credit: Facebook/Petronela Bărăscu


Articole postate de același autor
2167

Tainica înțelepciune nebănuită a copiilor

Cu gândul la ceea ce spune și Dostoievski – că „în realitate ei înțeleg totul, că oamenii mari nici nu bănuiesc că până și în chestiunile cele mai dificile copilul poate da un sfat de o maximă importanță” (F.-M. Dostoievski, Idiotul, vol. I, Ed. Adevărul Holding, București, 2009, pp. 87-88) -, credem că orice părinte […]