Actualitate

De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în Biserica „Sf. Mc. Valeriu” din Chișinău

1472

Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a liturghisit de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, duminică, 4 decembrie 2022, în Biserica „Sfântul Mucenic Valeriu” din sectorul Rîșcani al capitalei.

Vizita Întâistătătorului în această parohie este prilejuită de aniversarea a 70 ani a părintelui-paroh, Prot. mitr. Valeriu Bazatin, întemeietorul acestui Sfînt Locaș.

Mitropolitului i-au coliturghisit: Prot. mitr. Valeriu Bazatin, parohul bisericii, PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea, Prot. mitr. Nicolae Florinschi, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din capitală și un sobor de preoți și diaconi.

Printre mulțimea de credincioși veniți la Sfânta Liturghie au luat parte: Ex-primarul-general al capitalei, dl Serafim Urechean și Ex-prim-ministru al Republicii Moldova, dl Vasile Tarlev.

Cu ocazia oficierii serviciului divin în această frumoasă biserică, în timpul Vohodului Mic, Înaltpreasfinția Sa, a oferit înalte distincții mitropolitane: Părintele Valeriu Bazatin, pentru îndelungata sa muncă plină de osârdie pentru binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, a fost decorat cu Ordinul „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” de gr. II, de asemenea și clericii acestei parohii au primit distincții bisericești din partea Mitropolitului.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Arhipăstorul, împreună cu soborul preoțesc, a oficiat un Te-Deum de mulţumire lui Dumnezeu şi Sfinţilor Săi, pentru toate binefacerile şi milostivirea cerească de-a lungul anilor în această parohie.

La final, Înaltpreasfinţia Sa a adresat un cuvânt de felicitare preotului-paroh și enoriașilor, urându-le tuturor să i-a aminte la învățătura Sfinților Părinți, a Bisericii Ortodoxe şi să ceară mijlocirea în faţa bunului Dumnezeu.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
712

Hotărâri importante, adoptate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Încă trei sfinți au fost înscriși în calendar

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în zilele de 29-30 septembrie, a adoptat mai multe hotărâri importante, atât de ordin pastoral și liturgic, cât și administrativ. Reuniunea a avut loc în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, fiind prezidată de Patriarhul Daniel. Astfel, ierarhii români au reconfirmat data de 26 octombrie 2025 drept […]