Preotul Teodor Chișcă, unul dintre aparătorii credinței din perioada prigoanei ateiste

234

Teodor Chișcă s-a născut la 15 noiembrie 1881, în familia lui Gheorghe și a Paraschevei Chișcă din satul Țiganca, județul Ismail. Tatăl său era cântăreț la Biserica “Sf. Treime” din Țiganca. A fost botezat la 23 noiembrie în biserica din satul său natal, de către preotul Andrei Țurcanu, având nași pe Zaharia Danalache, din satul Cârpești și Iordache Pretulat din Țiganca[1].

După absolvirea școlii parohiale din satul Țiganca, tânărul Teodor a continuat studiile la Școala spirituală din Chișinău și în 1898[2], urmează cursurile Seminarului Teologic din Chișinău, devenind absolvent în anul 1904[3]. În luna iulie 1904, este numit temporar în funcția de cântăreț la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din com. Cimișlia, jud. Tighina, unde activează până în 1906[4]. La 30 ianuarie 1906, a fost hirotonit preot pe seama bisericii din satul său natal, Țiganca[5], însă până la urmă este numit paroh la Biserica „Sf. Arh. Mihail” din com. Gangura, jud. Tighina.

În com. Gangura, preotul Teodor Chișcă activa și la școala primară, în calitate de catehet. La 12 ianuarie 1915, a fost numit preot militar, acordând asistență religioasă ostașilor, în timpul luptelor din timpul Primului Război Mondial. Pentru merite deosebite a fost gratificat cu decorații: Sf. Ana clasa III și clasa II și Sf. Vladimir, clasa IV[6]. La 6 februarie 1917, a fost numit secretar la Școala Eparhială de fete din Chișinău, activând și în calitate de catehet la școala primară, nr. 7 și la Școala de Moașe din capitala Basarabiei. A fost decorat cu mai multe distincții bisericești, la 21 noiembrie 1926 a fost ridicat la treapta de protoiereu.

La 30 mai 1930, părintele Teodor a fost numit paroh la Biserica „Sf. Nicolae” de pe lângă Spitalul Central din Chișinău. Pentru activitate pastorală și misionară, la 9 mai 1935 a fost decorat cu distincția bisericească, palița. Părintele și-a aprofundat cunoștințele teologice, urmănd Facultatea de Teologie din Chișinău, în vara anului 1937 devine licențiat în teologie. În 1937, părintele era văduv[7].

În primul an de ocupație sovietică a Basarabiei (1940-1941), părintele Teodor Chișcă a rămas la parohia sa din Chișinău. Prin câte greutăți a trecut sub noua stăpânire nu cunoastem. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, bisericile au fost supuse de către autorități la plata unor impozite exagerate, neachitarea cărora ducea la închiderea lor. Preoţii rămaşi sub noua stăpânire au avut de suferit, fiind consideraţi din punct de vedere social, duşmani ai puterii sovietice, au fost supuşi represiunii şi unor impozite exagerat de mari, obligaţi să îndeplinească tot felul de munci degradante, fiind umiliţi, bătuţi, deportaţi şi chiar omorâţi. Pr. Prof. Sergiu C. Roșca, într-un articol publicat în revista „Misionarul” menționa curajul și devotamentul slujitorilor altarului rămași sub stăpânirea sovietică, care și-au făcut cu prisosință datoria. Autorul amintește întâi de preoții din Chișinău “care nu s-au eschivat de la datoriile lor cu toate riscurile ce izvorau din această comportare”: Preoții Vasile Guma,Vladimir Burjacovschi, Teodor Chișcă, Sergiu Păduraru și ieromonahul Iacob[8].

După eliberarea Basarabiei şi reinstaurarea administrației româneşti, viaţa religioasă a revenit la normal. Sub conducerea arhiereilor numiţi în funcţie au început lucrările de refacere a bisericilor distruse de sovietici, au fost redeschise şcolile teologice, au început să reapară periodicile bisericeşti. În anul 1941, preotul Teodor Chișcă a fost gratificat și ridicat la rangul de Iconom Stavrofor[9] și în 1944, a fost numit de către autoritățile bisericești, slujitor la Biserica Catedrală din Chișinău[10].

Începând cu anul 1944, Biserica din RSS Moldovenească revine la statutul ei, impus în 1940. Se ducea o luptă împotriva credinței prin propaganda ateistă și prin toate mijloacele posibile. Prin instaurarea sovietelor (consiliilor) raionale și sătești s-a desființat jurisdicția preoților în parohii. Averea bisericilor cât și bisericile trec în posesia statului[11]. Se stabilesc impozite exagerat de mari atât pentru biserici cât și pentru preoți. Începând cu anul 1945 pe teritoriul RSSM, activa un Împuternicit al Consiliului pentru Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse, care informa Guvernul URSS despre starea cultelor din RSS Moldovenească[12], se ducea evidența activității în parohii care se reducea numai la serviciile divine săvârșite în biserică. Pentru numirea preoților în parohii pe lângă decizia conducerii eparhiale trebuia să dea acordul și Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii.

La 18 august 1945, preotul Teodor Chișcă a fost înregistrat de către Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii, preot la Biserica Catedrală din Chișinău, devenind mai apoi, paroh al Catedralei[13].

Din cauza lipsei de preoți, fiindcă în 1944 foarte mulți se refugiaseră în România, timp de doi ani, Episcopul Ieronim al Chișinăului (1944-1947) a hirotonit în preot, mai mulți candidați care aveau studii telologice incomplete, astfel completându-se jumătate din numărul de preoți necesari pentru parohiile basarabene. Din initiativa succesorului său, a Episcopului Benedict (1947-1948), în luna aprilie a anului 1947, se convoacă Consiliul Eparhial, la care se ia hotărârea, ca în cadrul Eparhiei Chișinăului să se organizeze cursuri pastorale pentru candidații la preoție. Cursanții studiau obiecte care se învățau la seminarele teologice, cu un număr de ore mai redus și la încheierea cursurilor susțineau examene de absolvire[14]. Părintele Teodor Chișcă era unul dintre profesorii acestor cursuri, era și memmbru al comisiei de examinare, mărturie ne servesc certificatele unor preoți care au urmat aceste cursuri[15].

La 14 ianuarie 1948, preotul Teodor Chișcă, în calitatea sa de paroh al Catedralei din Chișinău, împreună cu alți preoți din Chișinău expediază o scrisoare către Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii, P. N. Romenschi, în legătură cu reducerea impozitelor pentru biserici, cât și pentru cler[16]. Parohul Catedralei a luat cuvântul la adunarea protopopilor, care a avut loc la 22 februarie 1949, părintele Teodor a vorbit despre viața bisericească din eparhie. La 17 februarie 1950, preotul Chișcă expediază altă scrisoare pe adresa Împuternicitului Consiliului pentru Problemele Bisericii, în legătură cu necesitatea efectuării unei reparații la Catedrala din Chișinău[17].

Următoarea parohie a preotului Teodor Chișcă a fost localitatea Sireț, raionul Strășeni, cu Biserica „Sf. Nicolae”, transferat la 9 aprilie 1953[18]. Și aici, părintele era persecutat de către autorități. Intimidarea și discreditarea preotului, era unul dintre planurile autorităților, pentru a grăbi închiderea bisericii. Odată cu sosirea sa la Sireț, a fost obligat să muncească în colhoz. În cartea de evidenţă a gospodăriilor din localitate pe anul 1953, figurează și numele lui Feodor Chişcă, ca angajat al kolhozului în funcţia de mecanic. Locuia destul de modest, în casa paznicului din curtea bisericii.

În anul 1959, autoritățile locale îi interzic preotului T. Chișcă de a mai trage cloptele la biserică[19] și în următorul an, au pus la cale un plan criminal. Potrivit mărturiei unor săteni, într-o noapte de la sfârșitul lunii iulie 1960, câțiva activiști comsomoliști l-au atacat pe preot, iată ce își mai aminteau acești săteni: „Atacatorii au venit cu o maşină, pe care au lăsat-o în drumul de la deal de biserică. Apoi au venit la uşă, strigându-l pe preot să iasă afară să vorbească. Părintele, parcă presimţind ceva, n-a deschis uşa să iasă, ci a scos capul pe fereastră să vadă cine este. Cineva dintre atacatori i-a aruncat un laţ sau altceva în gât şi-l trăgea afară. La strigătele disperate a preotului a răspuns paznicul Fabricii de vin de peste drum, Gheorghe Roşca, trăgând un foc de armă. Activişti l-au lăsat şi au fugit. Din spaima trasă preotul Teodor Chişcă s-a îmbolnăvit şi peste două săptămâni a murit”[20].

La 5 august 1960, preotul Teodor Chișcă își încheie drumul vieții, la vârsta de 79 de ani pământești. A fost înmormântat în cimitirul din Sireți. Mormântul preotului se păstrează până în prezent.

Protoiereu Ioan Lisnic

______________________

[1]ANRM, F. 211, inv. 20, d. 24, f. 820.
[2]KEB, nr. 14-15, 1898, p. 265.
[3]Idem, nr. 13, 1904, p. 208.
[4]ANRM, F. 1135, inv. 3, d. 205, f. 61.
[5]„Anuarul Arhiepiscopiei Chişinăului”. Chişinău: Tipografia Eparhială „Cartea Românească”, 1930, p. 39..
[6]ANRM, F. 1135, inv. 3, d. 205, f. 61
[7] ANRM, F. 1135, inv. 3, d. 205, f. 61 și d. 206, f. 333.
[8]Pr. prof. Sergiu C. Roşca. Biserica basarabeană sub ocupaţia sovietică. În: rev. „Misionarul”, nr. 1, 1942, p. 35.
[9]Revista „Luminătorul”, nr. 1-2, 1942, p. 12.
[10]Teodor Candu, pr. Octavian Moşin. Documente privitoare la istoria Bisericii din RSSM: registrul şi listele clerului (1945-1955). Chişinău: Editura „Pontos”, 2013, p. 149.
[11]Ludmila Tihonov. Politica statului sovietic față de culte din R.S.S. Moldovenească (1944-1965). Chișinău. Ed. Prut Internațional, 2004, p.26.
[12]Ibidem, p..39.
[13]В. Пасат. Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие, 1940-1953. Том 1. Москва: РОССПЭН, 2009, p. 340.
[14]„Журнал Московской Патриархии”, nr. 8, 1947, p. 42.
[15]Arhiva Mitropoliei, Dosar Personal ( în continuare - AMDP), nr. 1998, f. 14; AMDP, nr. 71, f. 18.
[16]В. Пасат. Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие, 1940-1953. Том 1, p. 338-339.
[17]Ibidem, p. 406, 408.
[18]Teodor Candu, pr. Octavian Moşin, op. cit., p. 149.
[19]В. Пасат. Православие в Молдавии, власть, церковь, верующие, 1953-1960. Том 2. Москва: РОССПЭН, 2010, p. 621.
[20]Nicolae Olaru. Satul Sireţi în documente, povestiri şi comentarii. Sireţi, Tipografia „Cetatea de Sus”, 2018, p. 118-119.

 


Articole postate de același autor