La Muntele Athos, când eram încă începător, un monah bătrân mi-a spus într-o zi ceva minunat în legătură cu treburile cele mai smerite: „Nici o muncă nu înjoseşte valoarea omului, singur păcatul năruie viaţa dumnezeiască în noi”.
Treburile ce nu pot deveni patimă sunt cele mai potrivite vieţii duhovniceşti. Dacă sunt bucătar, pregătesc hrana rugându-mă pentru cei pe care Domnul îi iubeşte. Nu are loc patima. Totodată o astfel de muncă este de mare preţ, căci îmi îngăduie să slujesc celor pe care Hristos îi iubeşte. Putem trăi foarte bine cu o astfel de atitudine.
Arhimandritul Sofronie Saharov – ”Din viaţă şi din duh”, Editura Reîntregirea
