Cineva spunea că a asistat la o ceartă între doi preoţi. O ceartă dură, în care cei doi îşi adresau cuvinte aspre. Dar şi le spuneau cam aşa: "Eşti necinstit, Prea Cucernice Părinte", zicea unul - "Sfinţia ta eşti un om de nimic" răspundea celălalt.
Se acopăr oare aceste cuvinte: "Prea Cucernice", "Sfinţia Ta" cu "necinstit" şi "om de nimic"? Era cearta aceasta în măsură sa exprime sfinţenia şi cucernicia? Cel care a povestit această întâmplare spunea: "Nu m-a deranjat cearta, mi s-a părut omenească. Se mai întâmplă.
Dar îşi ziceau mereu "Prea Cucernice" şi "Sfinţia Ta". Nu omiteau aceste titluri de onoare chiar şi atunci când îşi spuneau cuvintele cele mai grele."
Când apelativul pe care ni-l asumăm nu acoperă realitatea, atunci descoperă impostura. Şi este starea cea mai gravă în care poate cineva cădea.
