Știri externe
1634

Programul sărbătorii Sfintei Parascheva, la Iași (7-16 octombrie)

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe la Iași sâmbătă, 8 octombrie, când, de la ora 6:00 racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie. La sărbătoarea Sfintei Parascheva, vor fi aduse în Iași și […]

Comentariile zilei
1016

Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir adresat cadrelor didactice

Dragi profesori, Buni și înțelepți dascăli, Cu deosebită plăcere și recunoștință aduc un mesaj de omagiu pentru rostul și munca Dumneavoastră, o muncă titanică, demnă și fundamentală – educația. Darul pedagogiei este unul divin, în acest sens Biblia ne spune că Dumnezeu „a dat pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții […]

Ştiri interne
763

Cununie oficiată în Penitenciarul nr. 2 – Lipcani

Un deţinut din Penitenciarul nr.2-Lipcani şi aleasa sa de la libertate și-au jurat credinţă şi iubire în faţa lui Dumnezeu și au spus „Da” în fața preotului și a reprezentantului Agenţiei Servicii Publice, la finele săptămânii precedente. Chiar dacă Taina Sfintei Cununii a fost oficiată în penitenciar, aceasta nu s-a deosebit de una de la […]