Știri externe
1810

Academicianul Ioan-Aurel Pop: Educația, școala, cultura, credința sunt cheia succesului

Preşedintele Academiei Române a ţinut în 19 iunie la Parohia clujeană Tăuţi o conferinţă pe tema „Educația patriotică în familie şi şcoală – temei al iubirii universale”. Încă de la începutul evenimentului, Ioan-Aurel Pop a afirmat că nu va înţelege niciodată de ce „patria” a devenit „subiect de persiflare” și chiar de „dispreț”, dar și […]

Provocările vremii
2468

Despre conflictul dintre religie și știință

Știința și religia sunt două ramuri care merg în paralel și nu încurcă nicicum una alteia, dar cei sensibili la minte asta nu vor înțelege. Da, Biserica, adică religia, nu poate să demonstreze existența lui Dumnezeu, și Dumnezeu nici nu are necesitatea de a fi demonstrat cuiva, religia se bazează pe credință, nu pe demonstrații, […]

Educația creștină
2398

Admiterea la programul de masterat Istoria și cultura religiilor din cadrul Universității de Stat din Moldova!

Acum zece ani erau inaugurate primele programe de master cu profil creștin în cadrul câtorva facultăți ale Universității de Stat din Moldova. Circa 300 de masteranzi au urmat cursurile la programele de master creștin, îmbinând aspecte din teologie cu astfel de domenii ca filologie, psihopedagogie, filosofie și istorie. Cel mai longeviv este programul Istoria și […]