Educația creștină
3325

Educația religioasă a copiilor începe acasă

Cea mai bună moștenire pe care o puteți lăsa copiilor voștri este educația creștin ortodoxă. Să îi învățați să fie evlavioși și să se roage, din fragedă pruncie, atât prin cuvântul vostru, cât mai ales prin exemplul vostru. Degeaba se vor chinui mai târziu preoții sau profesorii de religie să îi învețe toate acestea, dacă […]

Poezie creştină
3563

Numără-mă printre ai Tăi

Mulțumesc, Doamne, pentru rană, căci prin ea va pătrunde într-o zi lumina. Dă-mi, Doamne, smerenie când inima mea se înalță spre deșertăciune. Sădește gândul bun, ca nu cumva să stărui în rea cugetare. Dă-mi, Doamne, luciditate când pașii mei o iau pripit pe cărările ce duc spre întunericul cel mai de dinafară. Nu mă pierde, […]

Ştiri interne
1332

Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a avut o întrevedere cu Dl Ion CHICU, Prim-ministrul Republicii Moldova

La inițiativa Dlui Ion CHICU, Prim-ministrul Republicii Moldova, în a doua jumătate a zilei de 22 mai 2020, când Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sf. Ierarh Nicolai, Mare făcător de minuni și apărător al credinței, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a avut o întrevedere la Centrul Eparhial din mun. Ungheni cu Domnia Sa. […]

Ştiri interne
1309

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, serbat la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Soroca

Vineri, 22 mai 2020, în ziua când cinstim Aducerea moaștelor Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei în orașul Bari, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit în biserica „Sf. M. Mc. Dumitru” din municipiul Soroca. În dimineața zilei, Episcopul Sorocii a fost întâmpinat de către parohul bisericii și protopop de Soroca, Prot. mitr. […]