Sfaturi duhovnicești
4308

Pune, Doamne, pază gurii mele!

Deprinde-te a tăcea, chiar acolo unde nu-i rău să vorbeşti, ca să câştigi deprinderea. Numai să nu fie tăcerea ta pricină de vătămare duhovnicească ţie ori celorlalţi. Ia seama a sta departe de sfaturile oamenilor, fiindcă în locul oamenilor vei avea tovarăşi pe îngeri, pe sfinţi şi pe Dumnezeu. În fine, aminteşte-ţi de războiul ce-l […]

Sfaturi duhovnicești
Ştiri interne
912

Episcopul Ioan de Soroca a prezidat ședința extraordinară a Protopopiatului Florești

Luni, 9 septembrie 2019, Episcopul Ioan de Soroca, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, a convocat și prezidat ședința extraordinară a Protopopiatului Florești. Adunarea s-a desfășurat la biserica „Sfântul Ierarh Mitrofan” din orașul Florești. În cadrul întrunirii preoții au ales un nou duhovnic al Protopopiatului în persoana protoiereului Ioan LISNIC. De asemenea, au fost adoptate importante decizii […]

Sfaturi duhovnicești
5615

Dacă urăşti păcatul, înseamnă că Domnul ţi-a iertat păcatele tale

Slavă Domnului că ne-a dat pocăinţa, iar prin pocăinţă noi toţi ne mântuim, fără excepţie. Nu se mântuiesc decât cei care nu vor să se pocăiască, iar în aceasta văd deznădejdea lor şi plâng mult, fiindu-mi milă de ei. Ei nu cunosc prin Duhul Sfânt cât de mare e milostivirea lui Dumnezeu. Dar dacă fiecare suflet […]

Sfaturi duhovnicești
2538

Ce înseamnă să fii ucenic?

Ce înseamnă să fii ucenic? Să te pleci cu mintea, spune Teofi Părăian de la Sâmbăta. Nu eşti tu mai deştept decât Avva. Nu ştii tu mai multe decât Mai Mult Ştiitorul. Eşti Neştiutorul. Eşti prost. Nu ca şi cum, ci pur şi simplu, în sensul înalt al sărăciei cu duhul. Adică fericit. Îţi goleşti mintea […]

Ştiri interne
894

În Duminica a XII-a după Rusalii, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Slujba de Sfințire și Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din cartierul Aeroport, mun. Chișinău

Credincioșii parohiei cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din cartierul Aeroport, mun. Chișinău, au trăit momente de bucurie și înălțare sufletească în Duminica a XII-a după Rusalii, zi în care Biserica i-a prăznuit în acest an și pe Sfinții Mucenici Adrian și Natalia, prilejuite de vizita arhipăstorească a Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și […]

Ştiri interne
850

Slujire arhierească în Duminica a XII – a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala Episcopală din Soroca

În Duminica a XII – a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, cu participarea soborului de slujitori și a enoriașilor. După rostirea Pericopei Evanghelice, Preasfințitul Ioan, a adresat un cuvânt de învățătură enoriașilor prezenți la Sfânta […]

Sfaturi duhovnicești
4236

Nu-i cu neputinţă să tai patima când ai hotărâre

Ca să poţi învinge o patimă, nu ai voie să te pretinzi că eşti cineva, că eşti ceva. Dacă pretinzi că eşti ceva, înseamnă că a intrat în sufletul şi în cugetul tău egoismul, patima cea mai blestemată şi cea mai înfricoşată pentru orişicare dintre noi. Întotdeauna patimile dacă se întăresc în om, de-acuma omul […]

Ştiri interne
Predici
1926

Tânărul cel bogat – Predică la Duminica a XII – a după Rusalii

Si iata venind un tanar la El, I-a zis: “Invatatorule bune, ce sa fac pentru ca sa mostenesc viata de veci?” (Matei 19, 16) “Unii il defaima pe tinarul acesta, spunind ca era viclean si rau, ca a venit la Iisus spre a-L ispiti; eu insa nu voi sta la indoiala sa spun ca era […]