Slavă Domnului că ne-a dat pocăinţa, iar prin pocăinţă noi toţi ne mântuim, fără excepţie. Nu se mântuiesc decât cei care nu vor să se pocăiască, iar în aceasta văd deznădejdea lor şi plâng mult, fiindu-mi milă de ei. Ei nu cunosc prin Duhul Sfânt cât de mare e milostivirea lui Dumnezeu. Dar dacă fiecare suflet L-ar cunoaşte pe Domnul şi ar şti cât de mult ne iubeşte, atunci nimeni n-ar mai deznădăjdui şi nici n-ar mai murmura vreodată.
Orice suflet care şi-a pierdut pacea trebuie să se pocăiască şi Domnul îi va ierta păcatele, iar atunci bucuria şi pacea vor fi în suflet. Și nu e nevoie de alte mărturii, pentru că Duhul Însuşi dă mărturie că păcatele au fost iertate. Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăşti păcatul, înseamnă că Domnul ţi-a iertat păcatele tale. Ce mai aşteptăm? Ca din înălţimea Cerurilor să ni se cânte un cânt ceresc? Dar în Cer totul viază prin Duhul Sfânt şi pe pământ Domnul ne-a dat Acelaşi Duh Sfânt. În bisericile lui Dumnezeu slujbele sunt săvârşite prin Duhul Sfânt; în pustii, în munţi şi în peşteri toţi nevoitorii lui Hristos viază prin Duhul Sfânt; şi dacă-L vom păstra, vom fi liberi de tot întunericul şi viaţa veşnică va fi în sufletele noastre.
Dacă oamenii s-ar pocăi şi ar păzi poruncile lui Dumnezeu, atunci ar fi Raiul pe pământ, fiindcă „Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru” (Luca 17, 21). Împărăţia lui Dumnezeu e Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt în Cer şi pe pământ Acelaşi este.
Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 129
