Ştiri interne
2491

Mitropolitul Visarion Puiu evocat în cadrul conferinței de la USM

Mitropolitul Visarion Puiu, marele arhiereu al exilului românesc, cărturar și ctitor de biserici, mănăstiri și şcoli bisericeşti, directoror al Seminarului Teologic din Chişinău și Mitropolit al Bucovinei, a fost evocat de către preotul profesor, doctor Aurel-Florin Țuscanu, în cadrul conferinței din seara zilei de miercuri, 17 octombrie. Întâlnirea a fost organizată de Facultatea de istorie și filosofie în parteneriat cu biserica […]

Familia
6808

Femeia îi dă totul soţului său în deplinul înţeles al cuvântului

Există ceva sfânt şi care provoacă o frică aproape evlavioasă în faptul că soţia, căsătorindu-se, îşi concentrează toate interesele asupra celui pe care îl ia de soţ. Ea lasă casa copilăriei, mama şi tatăl, rupe toate firele care o leagă de viaţa trecută. Ea îl priveşte în faţă pe cel care i-a cerut să devină soţia […]

Știri externe
3579

Preot grec desemnat „Cel mai bun cetățean european al anului 2018”

Părintele Antonios, care conduce Arca Lumii (Kivotos tou Kosmou) o organizație de caritate care ajută copii din familii defavorizate, a fost premiat la Evenimentul Premiul cetățeanul european al anului 2018. Ceremonia a avut loc la Bruxelles în Parlamentul European, informează Greek City Times. Alături de Arca Lumii, fondată de părintele Antonios, au mai fost premiate și alte două ONG-uri grecești de caritate. […]

Sfaturi duhovnicești
15

Nimeni nu a intrat în Rai prin confort

Cu cât omul este mai împietrit la inimă, cu atât mai profundă este căderea sa. Un ou se sparge și atunci când cade de la 30 cm, în timp ce o stâncă trebuie să fie urcată la mare înălțime, ca să cadă și să se zdrobească. Omului care are o inimă foarte împietrită îi va […]

Sfaturi duhovnicești
4391

Indiferent câte păcate ar face cineva, ele se duc şi dispar în marea bunătate a lui Dumnezeu

Când noi pătimim cu răbdare suferinţele, de îndată binecuvântările viitoare sunt confirmate. Când noi ne lipsim de bucuria acestei lumi, atunci fără nici o îndoială că noi adunăm bucuria lui Dumnezeu în sufletele noastre nemuritoare. Este imposibil să nu ne bucurăm de o răsplată veşnică pentru bunurile de care ne-am lipsit aici! Să ne lipsim […]

Sfaturi duhovnicești
92

Iubirea este momentul care repară trecutul și cucerește viitorul…

Nimeni nu este fără de greșeală, căci există în noi „ceva”, care ne „plimbă” pe valurile vieţii, când încolo, când încoace. Omul contemporan suferă, pătimeşte, trăieşte o stare de victimă, dar totodată, involuntar sau nu, face şi pe cei din jur victime ale stărilor sale. Conflictele, stresul, stările confuze nu se limpezesc decât atunci când […]

Sfaturi duhovnicești
293

Suntem nebuni dacă credem că avem dragoste

„Care ar fi începutul dragostei? De unde s-o apuci şi încotro s-o îndrepţi?”. Dumnezeu a venit pe pământ ca să ne binevestească dragostea. Dumnezeu Însuşi este dragoste. Poruncile Lui de început, temelia vieţii noastre, sunt legate de dragoste: „Iubeşte pe Dumnezeul tău din toată puterea ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi […]

Educația creștină
5925

„Noi nu avem timp de a trăi”

„Ziua în care am încetat să mă grăbesc”. Povestea înduioșătoare de viață a unei mame foarte ocupate. Rachel Macy Stafford este o femeie și o mamă. Aceasta a scris un mesaj foarte dur, emoționant și real despre cât de important e să nu te grăbești atunci când ai copii. ***** Atunci când trăiești o viață […]

Comentariile zilei
2528

PS Siluan de Orhei: „Fiecare Altar înălțat lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre cer ce ajută la mântuirea sufletelor credincioșilor!”

De mulți ani îmi doream să realizez acest vis și iată că astăzi, după ce am trecut peste multe piedici în calea noastră, cu ajutorul și binecuvântarea Bunului Dumnezeu am reușit să ajungem la acest moment înălțător, săvârșirea primei Sfinte Liturghii în noua biserică cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, care s-a zidit în locul acesta […]

Societate
5716

Părintele Constantin Necula: Mă voi retrage din viața publică. Acum e aceeași ură, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți

La rubrica Paznicul Farului realizată de Alexandru Rusu la Radio România Actualități, părintele Constantin Necula a stârnit un val de emoții în rândul ascultătorilor prin anunțarea retragerii din viața publică. “Mă voi retrage din viața publică – e un gând care îmi trece foarte des prin minte.” Afirmația este făcută în contextul invalidării referendumului și […]