Provocările vremii
Sfaturi duhovnicești
6501

E mai onorant să pierzi o luptă rămânând OM decât să o câștigi decăzând

Eu cred că un om împăcat cu sine, senin, moral şi cu o viaţă normală, nu are timp de prostii, nu are preocupări mizerabile, nu caută să distrugă, să intrige și să denigreze alți oameni. Cei preocupați cu lucruri degradante, cu bârfe, certuri şi încercări de a le tulbura altora pacea sufletească și de a […]

Comentariile zilei
3449

Biserica noastră este una binecuvântată cu un ierarh luminat – Mitropolitul Vladimir la 28 de ani de arhierie

La acest ceas de sărbătoare pentru dragul Mitropolit Vladimir, exprimăm alese sentimente de recunoştinţă, de mulţumire, pe care le înălţăm, în primul rând, lui Dumnezeu, pentru că ni l-a hărăzit pe acest Întâistătător la pidalionul Bisericii Sale din ţărişoara noastră. Înaltpreasfinţia Sa a pus în slujba Bisericii, cu timp şi fără timp, cu întreaga sa […]

Sfaturi duhovnicești
3683

Când te trezeşti, dimineaţa, încearcă să-ţi îndrepţi gândurile către Dumnezeu

Iată, ce scrie un părinte dintre cei de demult (Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului): „Când te trezeşti, dimineaţa, încearcă să-ţi îndrepţi gândurile către Dumnezeu. Aceasta trebuie să fie cea mai firească activi tate şi în celelalte momente ale zilei, pentru că nu există fiinţă căreia Dumnezeu să nu-i fie atât de necesar, atât de drag, […]

Familia
147

Aţi făcut din Rai, iad în casă…

Omul poate să facă din Rai, iad. În urmă cu câţiva ani a avut loc o întâmplare interesantă. Au venit aici doi oameni căsătoriţi, dăruiţi de Domnul cu frumuseţe trupească – nu am mai întâlnit o astfel de pereche, în care bărbatul şi femeia să fie atât de frumos împodobiţi de Domnul, ceva de negrăit! […]

Ştiri interne
74

Conferință consacrată Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt în protopopiatul Anenii Noi

Joi, 20 iulie, parohia ”Sf. Irh. Nicolae” din s. Gura Bâcului, Anenii Noi, a găzduit o conferință tematică consacrată Sf. Ștefan cel Mare. Evenimentul a început cu slujba acatistului în cinstea sfântului comemorat, oficiată în sobor de preoți în frunte cu prot. Igor Chelea, protopopul circumscripției. A urmat conferința cu genericul ”Sf. Ștefan cel Mare: […]

Istoria Bisericii
3882

Preotul Petru Duminică – arestat și schingiuit până la moarte

Preotul Petru Duminică s-a născut în anul 1883 în familia lui Dumitru Duminică, român din Odesa. Avea studiile Seminarului Teologic din Odesa, pe care le-a absolvit în anul 1904. O perioadă scurtă de timp a slujit in caltate de cântăreț bisericesc, apoi a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Vasile cel Mare” din localitatea Adrianovka, jud. […]

Ştiri interne
202

O slujbă comună a absolvenților programului de master la Molovata Nouă

Absolvenții celei de-a IV-a promoții din cadrul programului de masterat creștin Studii filologice și spiritualitate creștină de la USM, s-au întrunit la o rugăciune comună în parohia ”Adomirea Maicii Domnului”, s. Molovata Nouă, r. Dubăsari. În dimineața zilei de 18 iulie, a fost oficiată Sfânta Liturghie în sobor de preoți, avându-l drept protos pe părintele-paroh […]

Știri externe
2982

BBC avertizează că Turcia lasă să se prăbuşească bisericile ortodoxe de pe teritoriul ei

Conform informațiilor BBC, mănăstirile georgiene ortodoxe magnifice aflate pe teritoriul turc sunt lasate in stare de paragina. BBC a dedicat un articol special mănăstirilor medievale georgiene, care in prezent sunt situate pe teritoriul țării vecine, Turcia.  Articolul este intitulat „Regatul georgian uitat de Turcia“ și aminteste că litigiile dintre guvernele celor două state lasa in uitare […]

Sfaturi duhovnicești
81

Cum te liniștești după o zi stresantă la serviciu

Părinte, mulţi sunt nervoşi când se întorc acasă de la muncă. – Eu recomand bărbaţilor ca, după terminarea muncii, să intre în vreo biserică, să aprindă o lumânare şi să stea înăuntru zece-cincisprezece minute sau să stea în vreun parc şi să citească un capitol din Evanghelie, pentru a se linişti puţin şi după aceea […]