Actualitate

(†) Botezul Domnului – Dumnezeiasca Arătare, la Catedrala episcopală din orașul Soroca

2325

Marți, 19 ianuarie 2021, la slăvita sărbătoare a Botezului Domnului, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, în prezența clerului și a credincioșilor soroceni.

În cuvântul de învăţătură rostit în Catedrala episcopală, după citirea Pericopei Evanghelice, Preasfinţia Sa a explicat înţelesurile ce reies din Sfânta Evanghelie rostită astăzi la Sfânta Liturghie.

„Această taină mare a Botezului Domnului este pentru Biserică cea mai mare binecuvântare fiindcă prin Botez Biserica lui Hristos se măreşte, se întinde în spaţiu la toate popoarele şi în timp de-a lungul generaţiilor. Prin Botez nu se dăruieşte doar iertarea păcatelor, ci şi înfierea omului în Dumnezeu Fiul prin lucrarea Duhului Sfânt când a zis Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit Dumnezeu. Tatăl a cuprins şi umanitatea Fiului, nu numai dumnezeirea Lui şi prin aceasta ne-a cuprins pe noi pe toţi, cei care ne botezăm în numele Preasfintei Treimi.

Este o mare bucurie să ne aducem aminte că cei care ne-am botezat în Hristos, în Hristos ne-am şi îmbrăcat”, a menţionat Părintele Episcop.

Creștinii prezenți la Ospățul Euharistic s-au cuminecat cu Trupul și Sângele Mântuitorului, apoi au participat la rânduiala sfințirii Agheasmei Mari.

După rugăciunea Pleacă, Doamne, ure­chea Ta şi ne auzi pe noi…., în vasele cu apă a fost afundată Sfânta Cruce şi busuiocul, făcându-se semnul crucii de trei ori. După aceea, Episcopul Ioan a stropit pe toţi cei prezenţi cu apă sfinţită, în timp ce se intona troparul În Iordan Botezându-Te Tu Doamne.

Bucuria acestei mărețe sărbători bisericești, enoriașii au transmis-o tuturor celor de acasă: prietenilor, rudelor, apropiaților, celor neputincioși, conform tradiției și binecuvântării primite.

Sărbătoarea de astăzi, mai este numită în popor şi Boboteaza, iar în limbaj teologic-liturgic are şi denumirile de Teofanie sau Epifanie (Arătarea Domnului).

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1926

Ortodocșii americani au organizat un Marș pentru viață online și au scris o slujbă pentru victimele avortului

Ortodocșii americani au organizat joia trecută, în mediul online, propriul Marș pentru viață. Anul aceasta, în America a fost publicat și textul unei slujbe ortodoxe de rugăciune pentru victimele avortului. Principalii vorbitori ai evenimentului, care au participat de la distanță, au fost dr. Ana Iltis, profesor la Institutul Teologic Sf. Vladimir și directoarea Centrului de […]