Unii pot pune întrebarea legitimă: „Dacă dragostea înseamnă «primeşte» şi-l vom iubi pe om fară să cerem nimic în schimb, nu va veni oare o vreme când el doar va lua fară să ne dea nimic, când va înceta să mai preţuiască dragostea noastră şi o va lua ca pe ceva de la sine înţeles?”.
Să începem cu faptul că a aştepta ceva în schimbul dragostei este o abordare cu totul greşită. Dacă omul face gesturi frumoase cu un asemenea sentiment, el nu iubeşte cu adevărat. Dragostea autentică e dezinteresată, se săvârşeşte în numele lui Dumnezeu, Care este Dragoste, şi în numele aproapelui. Cum spunea o cunoscută a mea, soţie de cleric, „soţul îmi trebuie nu ca să bată cuie, ci pentru dragoste”.
Al doilea moment: dacă vom dărui dragoste dezinteresat celui iubit şi vom face asta în mod corect, va veni momentul când el va vrea să facă ceva la rândul său pentru noi. Omul a fost făcut de Dumnezeu cu necesitatea de a iubi, de a face ceva pentru ceilalţi oameni; el nu poate doar să ia la nesfârşit, trebuie să şi dea, dacă inima lui n-a fost întunecată definitiv de patimi.
În general, altă cale decât cea a iubi fără a aştepta nimic în schimb pur şi simplu nu există, toate celelalte nu sunt iubire adevărată. Nimeni nu ne forţează să iubim, aceasta ţine de alegerea noastră. Vrei să iubeşti pe cineva? Iubeşte-l dezinteresat; nu vrei, nu iubi.
Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare,Editura Sophia, București, 2013, p. 64-65
