Virtutea ascultării și practicarea rugăciunii

1117

Învățătura «Bătrânilor» ne spune că pe lângă rugăciunea propriu-zisă, mai există o condiție pe care trebuie s-o îndeplinim pentru mântuirea sufletelor noastre. Este vorba despre dobândirea ascultării ca virtute. Nu se are în vedere o ascultare pe care noi o facem pe cale ierarhică față de superiorii noștri, ci ascultarea rugăciunii duhovnicești făcută din propria alegere și la care novicele participă cu trup și suflet.

« Cel ce vrea să înțeleagă lucrarea divină trebuie să se conformeze Scripturilor și să facă ascultare cu întreaga sa ființă, adică să trăiască cu frică de Dumnezeu, respectând cu strictețe cele 10 porunci divine și renunțând la voia și părerile sale».

Învățătura stareților ruși amintește de doctrina ascetică a pustnicilor greci, care pun accentul în mare măsură pe caracterul liber și personal privind alegerea reciprocă în ale rugăciunii care necesită sentimentul patern.

Care este scopul acestei ascultări ascetice?

Mai întâi, să-l elibereze pe novice de orice grijă pentru trupul și sufletul său, de orice obsesie pentru anumite bunuri materiale, obiecte și să-i readucă acea stare de seninătate și liniște sufletească - condițiile adevăratei libertăți.

Numai cel care de bună voie a renunțat la ale sale și la cele lumești este capabil să-și concentreze facultățile asupra rugăciunii interioare.

Despre însăși rugăciunea, putem spune că-n aparență nu prezintă nicio dificultate. Trebuie doar să repeți de sute și mii de ori : « Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluește-mă pe mine păcătosul» . Însă în realitate, această simplitate este exact momentul în care sîntem supuși celor mai multe ispite, cum este viclenia, iubirea de sine exagerată, etc.

 Pentru cei mai muți dintre noi rugăciunea este ceva plictisitor, ceva ce ne dezamăgește, de parcă am fi supuși unei munci grele și inutile de la care mintea noastră se eschivează și se îndepărtează.

Așadar, nu se pune pur și simplu problema repetării mecanice a unui obicei.

Spre exemplu, la cei ce împărtășesc rugăciunea lui Iisus se observă o reacție extraordinar de vie împotriva modului formal și mecanic (lipsit de voință și conștiință), două moduri capcane mai ales pentru rugăciunea inimii.

Cei ce cred că se pot salva respectând o anumită regulă cantitativă de rugăciune, precum «cântarea Psalmilor sau a Troparelor», trebuie să urmeze îndemnul celor ce înțeleg lucrarea divină și țin să atragă atenția asupra cantității numărului de rugăciuni citite, care ne spun că nu «cantitatea» ci «calitatea»  rugăciunii este cea care contează cu adevărat.

« Nu vă îngrijorați în privința citirii unui anumit număr de rugăciuni, singura vostră grijă trebuie să fie ca rugăciunea să curgă din adâncul inimii - vie ca un izvor de apă. Înlăturați în general din minte ideea cantității » spune Teofan Zăvorâtul.

Acest sfat poate părea un pic paradoxal, dar , în practicarea rugăciunii lui Isus, repetarea uneia și aceleiași cereri disperate joacă cu adevărat un rol esențial. Altminteri, aceasta din urmă nu ne va produce alte stări decât ceva psihologic și superficial. Rugăciunea nu va fi decât un flux de cuvinte rostite în zadar, dacă nu este însoțită de ceea ce limbajul pustnicilor numește « atenție» sau « vigilență» (nepsis în greacă).

sursa http://www.pagesorthodoxes.net/

traducere și adaptare Victoria Botnari

 

Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
955

Zece lucrări ale Sfântei Împărtăşanii în viaţa credinciosului

 În cinci rugăciuni care se citesc după ce ne împărtăşim sunt zece lucrări pe care le are Sfânta Împărtăşire în viaţa credinciosului. Eu am să amintesc aici nişte cuvinte din Rugăciunea întâi de mulţumire după Sfânta Împărtăşire. Zicem către Domnul Hristos: „Dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre alungarea […]



Urmăriți-ne pe Facebook!