Ci, o, Doamne, uneori ai o cumplită încredinţare, ca o telegramă cu veşti întunecate pe care o primeşti fiind pe front şi luptându-te cu duşmanul ce te atacă de pe uscat şi din aer, cu foc de artilerie şi cu aviaţia de vânătoare. Deodată, se poate întâmpla să înţelegi că ai tăi, cărora le trimiţi întruna telefoane, nu vor nicidecum să ridice receptorul, să primească ajutor de la cei ce pot să le spună de unde trage inamicul. Ci se încăpăţânează să rămână întru al lor plan de bătaie prost întocmit, netot gândit! Trag şi trag ai noştri orbeşte, irosindu-şi muniţia, încasând răni după răni, pierzând mult sânge, dar se încăpăţânează să continue după aceeaşi strategie. Ceva mai rău nici că se poate…
Dragul Bunelului, acesta este un război prost condus. Dragul Bunelului, ce pot eu să-ţi spun? Înger din cer de ar veni, şi mai mult decât atât, legiuni de îngeri de ar trimite Domnul să vestească voia Lui şi să îndemne la pocăinţă, dacă omul voieşte a-şi astupa urechile, astupate vor fi acestea şi nimic nu vor folosi nici sfatul, nici implorarea, nici vorba bună.
Ci tu nu abandona, nu lepăda, dragul Bunelului, ruga ta. Pomeneşte-i cu aceeaşi sârguinţă, roagă-te Maicii Domnului să înmoaie inima celor împietriţi.
Cale de întoarcere există oricând. Pocăinţă este în orişice situaţie, copilul meu, ştii aceasta. Pentru îndurările nemărginite ale Milostivului Dumnezeu, nădejde este până la moarte.
Într-o pictură foarte răspândită de la începutul secolului, ilustrând cuvântul Domnului: „Iată, Eu stau la uşă şi bat”, Mântuitorul, asemenea unui călător ostenit de cale, bate la uşa unui han, pe înserate. Însă, dacă bagi bine seama, uşa la care El bate nu are mâner ori clanţă pe dinafară, are numai pe dinlăuntru. Aceasta arată ceva… Domnul nu împinge cu umărul în uşă, dragul Bunelului; uşa are mâner numai pe dinlăuntru, numai pe dinlăuntru…
Bunelul te iubeşte şi te roagă să-l ierţi de te-a întristat.
+Selafiil
Din Părintele Selafiil, Bunelul meu din vecinicie – Scrisori din Siberia, Editura Cuvântul ortodox, București, 2013, p. 70-71
