Actualitate

În ziua Marșului Familiei, arhiereii BOM vor liturghisi la Mănăstirea Ciuflea

1261

Orice lucru bineplăcut Domnului se începe cu o rugăciune. Sâmbătă, 18 mai, în ziua desfășurării Marșului Familiei, arhiereii BOM vor liturghisi la Sfânta Mănăstire Ciuflea, conform următorului program:

7.00 Ceasurile.

7.15. Întâmpinarea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir.

7.30 Sfânta Liturghie.

9.30 Te-deum de mulțumire și binecuvântare a Marșului.

Vă îndemnăm de a începe cu rugăciune ziua în care plinătatea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova va participa la un Marș al Familiei pentru susținerea familiei tradiționale, așa cum o știm din moși strămoși – nucleu sacru unde copiii deprind dragostea de cele sfinte, învață respectul față de datinile și tradițiile noastre și capătă încrederea pentru viitor.

La sfârșitul serviciului divin, la poarta Mănăstirii Ciuflea se va săvârși un Te-deum, după care împreună cu arhiereii și preoții Bisericii, vom purcede într-o procesiune pașnică a rugăciunii, a dragostei creștinești și a nădejdii întru Domnul, ca să demonstrăm astfel că putem și vrem să ne apărăm cele mai sfinte valori ale noastre, pe care avem datoria să le păstrăm și să le transmitem nealterate generațiilor în devenire.

HRISTOS A ÎNVIAT!

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!


Articole postate de același autor
7555

Despre vrăji și cum pot fi ele dezlegate

Farmecele sunt de mai multe feluri. Farmecele se fac pentru a destrăma o familie, pentru a despărţi un cuplu, pentru ca un anumit cuplu să nu poată avea copii sau pur şi simplu pentru ca persoana respectivă să se îmbolnăvească. “În mod obişnuit, simptomele pe care le prezintă oamenii suferinzi din pricina magiei sunt următoarele: […]