Tema dragostei abordată cu liceenii de la Sălcuța

737
În cadrul primei zile a Săptămânii Tineretului Ortodox s-a poposit în Liceul Teoretic ”Meșterul Manole” din s. Sălcuța, r. Căușeni. S-a vorbit despre tineri și căutarea dragostei adevărate.
 
Dna Liuba Pleșca, directorul instituției, s-a referit la necesitatea cultivării dragostei atât în școală, cât și în fiecare familie, menționând că eforturile școlii urmează a fi într-o firească simbioză cu Biserica. Părintele Nicolae Jelihovschi, profesor de Religie, a prezentat dragostea potrivit învățăturii noastre ortodoxe, încercând să-i provoace pe tineri la o discuție de suflet.
 
Invitat de onoare a fost părintele profesor Octavian Moșin de la Universitatea de Stat din Moldova. Părintele a împărășit din experiența mai multor tineri: frământări, căderi și trăiri legate de dragoste. ”Dragostea este starea firească, spre care trebuie să tindă și în care urmează să se regăsească fiecare suflare omenească. Iubirea de astăzi adesea este denaturată. Să revenim la dragostea jertfelnică, raportată la imnul pe care ni-l pune în față Apostolul Pavel... Râvniți dragostea sinceră, curată, nepătimașă și nu veți regreta!”, a menționat pr. Octavian.
 
Tinerii prezenți au fost impresionați de cele spuse, adresând un șir de întrebări specifice vârstei.


Articole Asemănătoare
160

Protopopiatul Drochia încurajează credincioșii să aleagă Ortodoxia

Sectorul Sinodal pentru Activitate Misionară, antisectară și antischismatică în colaborare cu slujitorii din Drochia, au decis să transmită un mesaj creștin mai multor trecători din orașul Drochia, în special tinerilor. Evenimentul se încadrează în acțiunile desfășurate în Săptămâna Tineretului Ortododox și e o modalitate de a-l mărturisi pe Hristos, ieșind din sfintele locașe.

Articole postate de același autor
5410

Să înveţi mai mult prin exemplul vieţii decât prin cuvinte!

Într-o zi, un călugăr veni să îl caute pe unul dintre cei mai faimoşi Părinţi ai pustiei egiptene, pe Avva Pimen, care era ucenicul Avvei Macarie cel Mare şi care primise veşmântul călugăresc din mâinile Sfântului Antonie însuşi, părintele tuturor monahilor creştini. „«Câţiva fraţi locuiesc cu mine, vrei să le poruncesc?». Bătrânul zice: «Nu, fă […]