Slujbă Arhierească cu prilejul hramului Mănăstirii Zăbriceni

1904

Tradițional, în a treia zi de Nașterea Domnului și ziua cinstirii Sfîntului Întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, la Mănăstirea Zăbriceni are loc Sfînta Liturghie Arhierească prilejuită de sărbătoarea hramului. Și în acest an serviciul divin a fost oficiat de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte Prea Cuviosul părinte sțareț, Arhimandritul Damian (Burlacu), părintele secretar eparhial, Protoiereul Adrian Cotelea, stareți de mănăstiri și slujitori ai sfintelor altare din România, din episcopia noastră și din alte eparhii ale Bisericii Ortodoxe din Moldova. La Sfînta Liturghie au fost prezenți și numeroși credincioși, oaspeți din străinătate, închinători și viețuitori ai sfintei mănăstiri.

După Sfînta Liturghie a urmat slujba unui Te-Deum, apoi Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură și de felicitare. Prea Sfinția Sa a îndemnat monahii și credincioșii să trăiască cu intensitate aceste clipe de maximă bucurie duhovnicească pentru omenire, izvorîtă din imensa bunătate și iubire de oameni a Părintelui Ceresc, care ni L-a dat pe Fiul Său cel Unul Născut în lume ca să ne fie Mîntuitor și Izbăvitor.

Mai mulți ctitori ai Mănăstirii Zăbriceni au fost decorați de către Prea Sfințitul Nicodim cu înalte distincții eparhiale.

La final, Ierarhul a fost colindat de cete de copii, cărora le-a oferit drept mulțumire cadouri.

Apoi a urmat o agapă frățească, pregătită cu multă dragoste de către viețuitorii sfintei mănăstiri, la care au luat parte toți slujitorii și credincioșii.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole Asemănătoare
1721

Priveghere în cinstea prăznuirii aducerii Icoanei Maicii Domnului „Grabnic-Ascultătoarea” din Muntele Athos la Mănăstirea Zăbriceni

Pentru orice creștin ortodox, preacinstirea Maicii lui Dumnezeu a fost și va rămâne un mare act de evlavie, pe care credincioșii Bisericii noastre îl fac cu multă dragoste, rugându-se Născătoarei de Dumnezeu ori de câte ori simt nevoia. Încă din timpul vieții, pe când Fecioara Maria abia zămislise prin minune dumnezeiască, fiind inspirată de Duhul […]

Articole postate de același autor
1026

Pogorârea Sfântului Duh la Mănăstirea Curchi

Astăzi 16 iunie 2019 – în sfânta şi măreața zi de praznic a Pogorârii Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească unită cu slujba Vecerniei la Mănăstirea Curchi. Biserica Ortodoxă cinsteşte persoana […]