Sărut mâna, părinte!

4841

Mi-e dor de zborul păsărilor. Tare m-ar odihni un chip de lumină. Aș vrea din nou să mă bucur de un zâmbet de copil… sau de o lacrimă a lui. Ale mele nu mai sunt nici zâmbete adevărate și lacrimile îmi vin din alte pricini. Cu fruntea în palme, sufletul îmi e însangerat.  M-am aventurat singur și am dat greș. Am crezut că sunt puternic, că sunt tare. Am luat de bune ce mi-am zis eu însumi. Sunt la răscruce. Pe care potecă să o iau? Unde duce ea? Mi-am pus mâna streașină la ochi. Lungi cărari pana la tine, Doamne!

Am nevoie de o mâna în care să am încredere, de pași care să nu șovăie și de ochi care să nu mustre. Sunt sătul de degete rigide, ridicate a reproș. Fruntea dornică de mângaiere, capul se vrea cuprins de dragoste.

El era acolo și mă aștepta, prin cel de El rânduit, om, ca mine, nu înger: de trup purtător și cunoscător al zburdălniciei lui. Nu contează că e firul bărbii alb, ori are plete tinere. Fiecare strângere a feței e câte o durere purtată cu cineva asemenea mie. Iar chipul încă tânăr așteaptă să crească împreună cu mine. Știu, îl voi brazda! Dar tot frumos va rămâne! Știu, îl voi mâhni! Dar se va bucura când mă voi vindeca.

Nu e atotputernic și nici atotștiutor, învață cu mine, din lipsuri, ca și din ridicări. Poate se poticnește ca mine, dar ne ridicăm împreună. Și fiecare rătăcire din drum o convertim în experiență pentru viață nouă. A ucenicit și el la școala ascultării, a răbdării. A cunoscut din cărți, din auz, poate și față către față pe cei mari, pe cei cu adevărat stâlpi. Cei mai mulți au plecat: unul câte unul, în fiecare an câte altul. Dar la umbra acestora și din sămânța lor au crescut și cresc tainic cei ca el. Fără trâmbițări, fără trufașe postări. Și lucrarea lor e la fel de binecuvântată. Sărut mâna, părinte!

Mă bucur din nou de zborul păsărilor. Chipuri de lumină au toți care-mi sunt pe aproape. Zâmbetele copiilor se unesc cu ale mele și se aseamănă. Lacrima nu mai arde, ci înviorează. Sărut mâna, părinte!

 

 

Coloană sonoră: Thomas Newman, „Any other name”, Stavros Lantsias, „Epistrofi”, George Varsamakis, „Way on clouds (Διαδρομή στα σύννεφα)”, Evanthia Reboutsika, „A shine over Bosphorus”.

Text: părintele Damaschin

Lectură: Ioan Cătălin Sava

Montaj: părintele Sofronie

sursa sihastriaputnei.ro


Articole Asemănătoare
3279

Cred, Doamne, că ai să-l ajuți pe acest om. Cred!

„Câteodată, spuse, sunt îndoit în mine însumi: preotul și omul merg fiecare pe alt drum, și asta nu-i bine. Iată acum, bunăoară: una îmi poruncește datoria de preot și alta simțământul omenesc. E grea calea fiecăruia și cu multe fețe. Nu-i ușor să te înțelegi pe tine însuți, să-ți măsori puterile, să te vezi de […]

Articole postate de același autor
3874

De ce oamenii iartă dar nu pot uita?

De ce oamenii iartă dar nu pot uita? De ce oamenii spun ,,te iert” dar la repetarea greșelii sau la o altă greșeală îți reproșează toate greșelile anterioare? De ce oamenii iartă dar la un moment prielnic de ceartă varsă multă răutate asupra ta? S-a întîmplat că te-ai certat cu cineva dar apoi v-ați împăcat. Cu […]