Spovedania se face către Hristos, iar nu către preot

4892

Ca Taină a vindecării, Spovedania nu este deloc o necesitate stânjenitoare, o disciplină impusă de autoritatea Bisericii, ci un act încărcat de bucurie şi de har mântuitor. Prin Spovedanie aflăm că Dumnezeu este cu adevărat „nădejdea celor fără de nădejde” cum spune Liturghia Sfântului Vasile.

„Aici suntem numai noi trei”: duhovnicul, credinciosul care se spovedeşte şi Hristos-doctorul. Cine are cel mai important rol? Mulţi au tendinţa să pună accentul pe lucrarea preotului duhovnic, pe sfaturile şi încurajările lui. Iar dacă acesta nu spune nimic elocvent sau neaşteptat, gândesc că nu s-a întâmplat mare lucru, sau nimic. Alţii supraevaluează cel de-al doilea aspect: ceea ce fac ei înşişi. Îşi imaginează că trebuie să fie profund emoţionaţi, chiar dacă, aşa cum am arătat, pocăinţa nu este în primul rând o chestiune afectivă. Punând accentul principal pe propriile eforturi, văd Spovedania ca pe ceva trist şi descurajant, ca pe un duş rece: un lucru necesar, dar neplăcut cu care trebuie să isprăveşti cât mai repede.

În realitate, rolul cel mai important nu-l are nici penitentul şi nici duhovnicul, ci Dumnezeu. Chiar dacă ni se cere să ne pregătim cu grijă examenul de conştiinţă, credinciosul, în ultimă instanţă, ajunge la Spovedanie cu mâinile goale, neputincios, recunoscând că nu se poate vindeca singur şi cerând altcuiva să-l vindece. Şi acest Altul, Căruia Îi cere ajutorul nu este preotul, ci Dumnezeu. Preotul nu este decât „uşierul lui Dumnezeu” care-l introduce pe credincios în prezenţa dumnezeiască; el este, ca să extindem metafora medicală, cel care-l introduce pe bolnav în sala de aşteptare.

Spovedania se face către Hristos, iar nu către preot: „Hristos este prezent în mod nevăzut ca să-ţi primească mărturisirea”; de la Hristos, nu de la preot, vine iertarea: „ca să primeşti iertarea Domnului nostru Iisus Hristos”.

Din Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 53-54


Articole Asemănătoare
3458

Cel ce se iubeşte pe sine mai mult decât pe Dumnezeu este un închinător la idoli

De ce se numeşte iubirea de argint – adică iubirea de bani, de plăceri şi de averi – închinare la idoli?  ̶  Se numeşte închinare la idoli pentru că cei ce iubesc banii, plăcerile trupului şi averile, se închină acestor patimi ca unor dumnezei şi pun pe acestea mai presus de Ziditorul. Adică cel ce se iubeşte pe sine mai […]

Articole postate de același autor
3515

Cuvintele pot fi cel mai bun medicament pentru rana sufletului

„Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă!” (Luca 6, 28). Să nu iasă din inima voastră blesteme, să nu credeţi în ele! Împliniţi porunca Domnului şi dăruiţi binecuvântări celor care vă blestemă (nu este făţărnicie, ci luptă, smerenie). Şi nu doar atât, ci spuneţi-i vrăjmaşului vostru cuvinte frumoase! Nu-l osândiţi, nu vorbiţi despre el dispreţuindu-l, jignindu-l, căci […]