Actualitate

Să ştim a învinge răul şi să afirmăm binele

2609

Ca o mireasă în strai alb întâmpina sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, biserica din orașul Căușeni amplasată în preajma spitalului raional, care îl are patron spiritual chiar pe Mărturisitorul de Hristos din Tesalonic.

Spunem acestea pentru că locașul sfânt este în șantier, iar chitul alb al pereților și-ar dori atingerile fine ale penelului, care ar aduce chipuri de sfinţi.

Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu protoiereul Victor Velciug, protopop de Căuşeni şi din care au mai făcut parte Mihail Botică, parohul bisericii ce se construieşte şi gazda sărbătorii, Andrei Danu, protoiereu, paroh al bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Adrian Iațco, protoiereu care și-a asumat și el greaua povară de a ridica pe loc viran o biserică.

În predica sa Preacucernicul părinte Victor Velciug a transmis enoriaşilor calde cuvinte de felicitare din partea Înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove cu ocazia sărbătorii şi şi-a exprimat marea bucurie pentru ritmul neaşteptat de mare în care s-au desfăşurat până acum lucrările de construcţie. Prin binecuvântarea Sfântului Dumitru, a menţionat părintele Victor, a fost înfrânt de către Nestor vandalul, păgânul Lie, ucigaşul de oameni creştini şi cel care întruchipa Răul. Sfântul Dumitru ne îndeamnă să nu tolerăm nici odată răutatea şi păcatul.

Enoriaşii, adunaţi în număr mare, cum se şi cade în zi de hram, erau în aşteptare de oaspeţi. Aceştia nu au întârziat să vină. Printre cei adunaţi să se roage Domnului prin mijlocirea Sfântului Dumitru a fost şi vice-preşedintele raionului Căuşeni Sergiu Gogu, căruia preotul Mihail Botică i-a adus sincere mulţumiri pentru importanta contribuţie la desfăşurarea lucrărilor de construcţie. În replică edilul a menţionat că din cele şase biserici de pe teritoriul oraşului Căuşeni patru sunt la diferite etape de construcţie. Conducerea oraşului şi a raionului a acordat tuturor ajutor în măsura posibilităţilor.

Cum se ştie, după trecerea prin suliţe a Sfântului Dumitru, cu ajutorul plăcutmirositoarelor Sale moaşte şi a hainei îmbibate de sânge mulţime de oameni au căpătat izbăvire de bolile de care sufereau. Ştiind aceasta, la Sfânta Liturghie au venit mulţi pacienţi din spital şi chiar lucrători medicali.

După slujba religioasă şi molebenul pentru sănătate enoriaşii s-au întâlnit la o masă de sărbătoare.

Vladimir SĂRĂTILĂ
jurnalist


Articole Asemănătoare
2386

A demarat campania „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”

„Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”, este campania inițiată recent de către colaboratorii Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale. Biserica şi spitalul sunt două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane. Poruncile lui Hristos pornesc de la existenţa bolii omului şi ţintesc spre tămăduirea lui. Spitalul este spaţiul cel mai propice de […]

Articole postate de același autor
1768

Bucuria sărbătoririi Naşterii Domnului împărtăşită la mănăstirea icoana Maicii Domnului “Bucuria Tuturor Scîrbiților” din Veverița, raionul Ungheni

Marți, 9 ianuarie 2018. Taina Sărbătorii Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost sărbătorită şi în cea de a treia zi în icoana Maicii Domnului “Bucuria Tuturor Scîrbiților” din Veverița, raionul Ungheni. În această zi, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, Întâiul Mucenic și ocrotitorul diaconilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul PETRU, EpiscopdeUngheni şi Nisporeni împreună cu […]