15 ani de la plecarea la Domnul a Patriarhului Teoctist

1041

În data de 30 iulie s-au împlinit 15 ani de la plecarea la Domnul a Patriarhului Teoctist.

După 21 de ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la cele veșnice în data de 30 iulie 2007.

Patriarhul Teoctist, pe numele lui de mirean Teodor Arăpașu, s-a născut în data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, județul Botoșani. A fost cel de-al zecelea copil al familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu.

A intrat în mănăstire fiind numit frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928, apoi la Mănăstirea Neamț în anul 1931.

Teodor Arăpașu a absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1940. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 și hirotonit ierodiacon în data de 4 ianuarie 1937.

În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, absolvind studiile de licență în 1945. În paralel, a îndeplinit diferite funcții administrative în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În data de 1 martie 1945 a fost transferat la Centrul Eparhial din Iași, fiind hirotonit ieromonah în data de 25 martie 1945 și hirotesit arhimandrit în 1946.

Între anii 1945-1947 a fost preot slujitor, iar apoi mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). În această perioadă a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Iași.

În data de 28 februarie 1950 a fost ales în funcția de episcop-vicar patriarhal cu titlul Botoșăneanul, iar la data de 5 martie 1950 a fost instalat.

În timpul cât a fost episcop vicar patriarhal, părintele Teoctist a fost și secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954 ) și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.

Activitate pastorală

  • În data de 16 septembrie 1962 a fost  instalat ca Episcop la Arad (ales la data de 28 iulie ) unde a păstorit 10 ani (între decembrie 1969 – decembrie 1970, locțiitor de Episcop la Oradea).

  • La 25 februarie 1973 a fost înscăunat în funcția de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (28 ianuarie)

  • 9 octombrie 1977 este data la care părintele Teoctist este în demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei (ales la 25 septembrie)

  • Începând cu luna iulie a anul 1980 și până în ianuarie 1982 a îndeplinit și funcția de locțiitor de Mitropolit al Ardealului.

  • După moartea Patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locțiitor de Patriarh

  • La data de 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie a fost întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În perioada 7-9 mai 1999  Patriarhul Teoctist a primit la București vizita Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea.

 

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
680

Vă îndemnăm să participați la Pelerinajul Tinerilor în Duminica Sfintei Cruci

Tradiționalul Pelerinaj al Tinerilor, care se organizează înaintea Înălțării Sfintei Cruci din luna septembrie, anul trecut a fost amânat pentru data de 27 martie 2022, care coincide cu Duminica Sfintei Cruci. Astfel, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, tinerii din diverse parohii sunt îndemnați să participe la acest Drum al Crucii, care va fi parcurs pe […]