Am învățat să mă încredințez lui Dumnezeu…

3680

Oare de câte ori te-ai întrebat, ca și mine, de ce există nevinovați în închisoare? De ce sunt uciși sau violați copiii? De ce, oare, atâtea persoane trebuie să trăiască în scaun cu rotile sau ca legumele? De ce atâta dorință de răzbunare, de violență, de a face rău? Câte întrebări rămân fără răspuns. Și așa trebuie să fie. Mă ajută mult în aceste momente lipsite de răspunsuri și sper să te ajute și pe tine să știi că Dumnezeu este prezent și știe orice se întâmplă. Și, în mod misterios, de neînțeles mie, are grijă.

Alții spun că Dumnezeu nu permite o povară prea grea, cu neputință de purtat. El ne cunoaște pe fiecare încă din pântecul mamei. Poate ne permite să ducem o suferință mare pentru ca fiecare dintre noi să scoată din sine ceea ce are mai bun, pentru ca fiecare dintre noi să devină mai bun.

Totuși, fiecare dintre noi decide cum să trăiască și să-și gestioneze propriile suferințe, dureri. (…) Chiar dacă pare imposibil, am învățat că în moarte există viață. Ba mai mult, viața se naște din moarte. Nu poate fi altfel.

Apoi, la un moment dat, nu mai poți. De mai multe ori, mi s-a întâmplat să cedez. De alte ori, m-am aflat în impas. De mai multe ori am crezut că mor. Atunci, în acele situații întunecate și înfiorătoare, am învățat să mă las dus către Dumnezeu.

Am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu durerea mea sfâșietoare. Tot astfel, am învățat să mă ocup mai puțin de alții. Mi-am cunoscut limitele rezistenței. Astfel, am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu o persoană care greșește. Tot așa, am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu o persoană care suferă enorm. Am învățat să-i încredințez lui Dumnezeu pe dușmanii mei, pe aceia care îmi fac rău.

Nu mai cred că trebuie să mă apăr cu orice preț.

Nu mai cred că aș putea să controlez totul.

Nu mai cred că orice poate depinde de mine.

Mai ales, am învățat că eu nu-i pot schimba pe ceilalți!

Pot doar să-i iubesc, nu să-i schimb.

Numai Dumnezeu poate să-i schimbe.

De aceea îi încredințez Lui.

Din Valerio Albisetti, Să râdem cu inima – o metodă simplă pentru a trăi mai senin, Editura Pauline, București, 2004, p. 46-47


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
2355

Temelia este gândul cel bun

 – Părinte, deoarece omul acesta judecă pe alții, prin aceasta îi dă dia­volului dreptul să facă orice vrea cu el? – Da. Temelia este gândul cel bun. Aceasta este ceea ce-l ridică pe om, îl schimbă în bine. Fiecare tre­buie să ajungă la punctul în care le vede pe toate cura­te. Este ceea ce a spus Hristos: […]



Urmăriți-ne pe Facebook!