Ruperea celui mai solemn legământ de credinţă ‒ consecințele divorțului în viața familiei

1620

În câteva cuvinte v-aş zugrăvi tristul tablou al dezbinării familiei prin divorţ, care în zilele noastre se întâmplă destul de des.

Ce este divorţul? Divorţul e urmarea unei vieţi de familie trăită în neînţelegeri din cauza unor înclinaţii păcătoase, a unor patimi. Divorţul este călcarea unui jurământ, este ruperea celui mai solemn legământ de credinţă, care dezbină un cămin familial. Divorţul e cel mai mare duşman al familiei, e chiar lovitura de moarte ce se poate da unei vieţi familiale.

Unitatea şi indestructibilitatea căsătoriei îşi are începutul în crearea femeii din coasta lui Adam: „Eva, os din oasele mele şi carne din carnea mea” (Facerea 2, 23). Divorţul, pentru cei care s-au cununat, este tot aşa de nefiresc ca şi despărţirea oaselor de carne, întrucât acestea înseamnă moartea, şi tot o moarte sufletească este şi divorţul.

Taina Sfintei Cununii se întemeiază pe un jurământ făcut de bună voie în faţa Sfântului Altar, deci este o împreunare sufletească făcută cu ştirea şi voia lui Dumnezeu, care trimite harul binecuvântării asupra noii familii. Mântuitorul zice: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 5-6). Aşadar, divorţul este împotriva voinţei lui Dumnezeu, deoarece desface ceea ce Dumnezeu a unit.

Ce urmări are divorţul asupra copiilor? Aceştia devin nişte nefericite victime ale păcătoşeniei părinţilor lor, nişte nenorociţi fără nici o vină. Nişte fiinţe cu inimile rupte în două, căci dacă tribunalul îi va încredinţa mamei, autoritatea tatei nu va putea fi înlocuită de nimeni, iar de vor fi încredinţaţi tatălui, copiii vor suferi după dragostea duioasă a mamei lor. Deci, copiii sunt sortiţi a nu cunoaşte adevărata dragoste părintească, ci răutatea invidioasă a unui tată sau mame vitrege, de multe ori ajungând mai îndureraţi decât copiii orfani.

(Arhimandrit Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p. 160)


Articole postate de același autor
743

Maica Domnului a tămâiat în Mănăstirea Lavra

Monahul Teofil din această mănăstire, a spus următoarele: „Deoarece suntem monahi, datoria noastră este ca totdeauna să fim cu luare-aminte și cumpătați. Rugăciunea și ascultarea trebuie să fie unite ca două surori, așa cum sunt aripile la păsări, pentru ca omul să poată spori duhovnicește și să zboare cu mintea de la cele pământești la […]