Răsărim în naştere, asfinţim în moarte

1354

Când porneşti la drum, ţi-ai pus merinde de acasă, ţi-ai pus ceapă, ţi-ai pus cozonac, ţi-ai pus o sticlă cu vin sau cu apă, ţi-ai pus încălţări, ţi-ai pus brâu, ţi-ai pus căciulă, ţi-ai pus bundiţă de frig. Toate ţi le-ai pus în traistă. Când stai la popas, ce scoţi din traistă? Ce-ai pus! Nu? Aceea şi găseşti.

Vom găsi un pahar de apă dat în numele Domnului, o vorbă bună, o milostenie făcută. Dacă am ajutat pe fratele nostru, dacă ne-am rugat pentru cei ce ne-au necăjit să le facă Dumnezeu bine, nu rău; dacă n-am pomenit numele diavolului, dacă ne-am rugat, dacă am postit, dacă am privegheat, dacă am citit Sfintele Scripturi, dacă am ajutat pe cel necăjit, pe cel sărman, dacă am îmbrăcat pe cel gol, dacă am primit pe cel străin. Toate le vom găsi dacă le-am pus în traistă, pe drumul cel veşnic.

De la naştere la mormânt – zice un filosof grec – este o clipă. Cel ce a văzut naştere vede şi groapa, negreşit. Ne-am născut, trebuie să murim în chip sigur. Pornim de la naştere şi numai până la groapă ajungem. De aceasta suntem siguri. A răsărit soarele, merge la amiază, merge la apus, aceasta este viaţa noastră. Am răsărit în naştere. Înaintăm negreşit şi asfinţim în moarte. Aceasta să ne fie pururea în minte. Toţi murim, cum zice Isus Sirah. Toţi murim, dar avem un drum la mijloc, nu ştim cât. De aceea Hristos a spus: „Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme!”

Eu ştiu că am să mor, dar nu ştiu când. Acesta-i lucru înfricoşat. Poate acum, poate peste un ceas, şi ce am să iau cu mine? Îngerul păzitor care m-a îndemnat să fac bine şi faptele mele bune sau rele, acelea merg cu mine şi prin vămi şi la Hristos şi la judecată. (…)

Fraţii mei, fericit şi de trei ori fericit este creştinul acela care în fiecare ceas şi în fiecare zi pune ceva în traistă pentru veacul viitor. Cele ce le pune sunt faptele lui cele bune. Când vom călători, când vom merge la vămi, când vor veni dracii să spună cuvintele şi lucrurile şi gândurile noastre, să putem arăta şi noi: da, am făcut rău, dar m-am spovedit la duhovnic. Cine se spovedeşte la duhovnic, Duhul Sfânt şterge de la el tot ce a făcut. Să arătăm la judecată: da, am făcut rău, dar am făcut şi milostenie, am făcut şi metanie, am ţinut şi post, m-am spovedit, am făcut milă cu cel sărac, am ajutat, am vorbit de bine, am iertat pe cel ce mi-a greşit. Să le arătăm şi noi acestea ca să se pună în cumpănă cele bune şi cele rele.

Din Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 8, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
684

Fără jertfire nu există mântuire

Spuneţi-mi ceva despre iubirea de sine. Iată ce vă spun: în măsura în care omul se leapădă de iubirea de sine, în aceeaşi măsură sporeşte în fapte bune, se înduhovniceşte şi se apropie de Hristos. De obicei, când este vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea […]

Articole postate de același autor
855

Ecologia sufletului se datorează în mare parte credinţei în Dumnezeu şi moralităţii

Cu ocazia Zilei Academiei de Ştiinţe a Moldovei, am solicitat un interviu academicianului Gheorghe Duca, președintele Academiei. – Domnule președinte, cum vedeți astăzi simbioza între religie și știință? – Relația dintre religie și știință a fost un subiect de studiu încă din antichitatea clasică, fiind abordată de către filosofi, teologi, oameni de știință etc. Știința […]