PS Siluan, Episcop de Orhei: Să nu uităm rugăciunea, pentru că sufletul care se roagă, se poate rupe de la cele pământeşti şi înălţa spre cer

245

Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi a celebrat  aniversarea  vârstei de 40 de ani, prilej frumos pentru a-i solicita un interviu.

Preasfinţia Voastră, din cei patruzeci de ani de viaţă, mai mult de jumătate i-aţi petrecut în slujba Domnului,  ce v-a îndemnat să alegeţi calea monahismului?

Dragostea faţă de Dumnezeu, pe care am simţit că o voi putea desăvârși numai la mănăstire. În prezent nu-mi rămâne decât să-I mulţumesc Bunului Dumnezeu, care m-a îndrumat spre această cale, Maicii Domnului, care mereu m-a ajutat şi m-a călăuzit în momentele de grea încercare. Niciodată nu mi-a părut rău că am ales drumul spre Hristos şi slujirea Lui. Au existat şi momente mai grele, dar pe toate le treci cu rugăciune fierbinte şi cu credinţă în ajutorul lui Dumnezeu.

Ce înseamnă să fii călugăr în zilele noastre?

Sfântul Ioan Scărarul spunea că „îngerii sunt lumină monahilor, iar vieţuirea monastică este lumina tuturor oamenilor”. Cred că aceste cuvinte sunt, dar şi vor rămâne mereu actuale,  monahismul rămânând aceeaşi chemare de a sluji lui Dumnnezeu şi oamenilor, iar faptele monahilor trebuie să lu­mi­­ne­ze tuturor, pentru ca cei care le văd, să-L slăvească pe Dum­nezeu.

Călugării sunt copii iubiți ai lui Dumnezeu, care din iubire faţă de El, au lăsat tot ce le putea oferi lumea, pentru a găsi fericirea supremă: de a fi cu Dumnezeu. Sunt cei, care au înţeles la un moment dat că nu pot să-şi trăiască viaţa cu jumătăți de măsură şi că nimic din această lume nu le poate aduce o împlinire mai mare, decât bucuria de a fi mereu cu Hristos. Totodată, sfinţindu-se pe sine, monahul tinde să-i ajute şi pe cei din lume, rugându-se pentru ei, dorind ca Dumnezeu să-i mântuiască pe toţi.

Preasfinţite Părinte, acum jumătate de an ne-am bucurat de vestea hirotoniei dvs. în cea mai înaltă treaptă a slujirii. Ce aţi simțițit mai puternic în această perioadă: demnitatea sau povara acestei misiuni?

Cred că întotdeauna o demnitate mai înaltă, trebuie să însemne şi o responsabilitate mai mare. Această chemare la slujire în treapta de arhiereu implică şi o responsabilitate deosebită în fața oamenilor şi a lui Dumnezeu. Misiunea Bisericii a fost întotdeauna de a sluji oamenilor, iar arhipăstorul are datoria de a vesti cu timp şi fără timp Evanghelia lui Hristos şi de a face roditoare credinţa apostolică în sufletele oamenilor. 

Care credeţi că este cea mai frumoasă realizare a dumneavoastră?

Cea mai mare realizare este conştientizarea că întreaga noastră viaţă trebuie să fie o laudă adusă lui Dumnezeu: ,,Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale, şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale.” Laudă adusă Domnului pentru că ne-a ajutat la renovarea mănăstirii Curchi, că ne sprijină în toate lucrările bune şi mântuitoare, că ne oferă zile de viaţă pentru a-i ajuta şi pe alţii să-şi găsească calea către Hristos. Cum să rămâi nepăsător şi să nu-L lauzi pe Dumnezeu, cum să nu-ţi pleci genunchii şi să nu uzi cu lacrimi pământul pe care Domnul ni l-a aşternut la picioare? 

Toată Biblia este plină de învăţături, aţi putea evidenţia un verset anume, care vă este mai apropiat de suflet ?

Într-adevăr Sfânta Scriptră este o comoară de mare preţ pentru Biserică şi pentru fiecare creştin în parte, totuşi aş vrea să menţionez versetul: Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3,16).

Adică atât de mult a iubit Dumnezeu omul, încât L-a predat morţii pe Cruce pe unicul Său Fiu, pentru ca tot neamul omenesc să fie răscumpărat din robia păcatului şi să aibă viaţă veşnică. Mintea noastră nu este în stare să pătrundă în toată adâncimea acestei realităţi dumnezeieşti. Despre această dragoste Sfântul Siluan Athonitul spunea: "Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubeşte, omul nu poate să o ştie, căci e cu neputinţă pentru mintea pământească să înţeleagă din ştiinţă ce fel de iubire are Domnul pentru oameni." Acelaşi sfânt exclama: „Ce fericiţi suntem noi creştinii: ce Dumnezeu avem!”. Să nu fim  nerecunoscători faţă de această dragoste a lui Dumnezeu!

Cum îl vedeţi pe creştinul de astăzi,  care este menirea lui în lume?

- Atât în timpul nostru, cât şi în oricare altul, fiecare creştin are chemarea de a-L mărturisi pe Hristos, prin viaţa sa, prin  comportamentul  faţă de ceilalţi. Dumnezeu ne-a înzestrat pe toţi cu talanţi şi daruri, este important ca să-I valorificăm în aşa mod, încât să avem o viaţă lucrătoare şi de slujire aproapelui. Desigur materialismul şi secularismul, caracteristice timpurilor noaste, reprezintă încercări pentru creştinii de azi, dar Dumnezeu ne-a înzestrat cu voinţă, cu discernământ, pentru a putea separa grâul de neghină şi a scoate la lumină adevărul. Nu trebuie să dăm vina mereu pe obstacolele din calea vieţii, ci trebuie să căutăm oportunităţi pentru a rezista şi a-I rămâne credincioşi lui Dumnezeu. Viaţa unei persoane, care trăieşte după principiile evanghelice, poate schimba vieţile  celor din jur.  Sfântul Serafim de Sarov spunea: ,,Dobândeste pacea şi mii de suflete se vor mântui in jurul tau". Dobândirea duhului păcii reprezintă scopul vieţii fiecărui creştin şi atâta timp cât acest duh va fi prezent în lume, Dumnezeu ne va ajuta să rezistăm şi să facem faţă tuturor provocărilor.

Cum credeţi, de ce omul contemporan este chinuit de singurătate, când avem atâtea mijloace de comunicare ? Totodată, de ce devenim mai indiferenţi faţă de  tot ceea ce înseamnă credinţă, dragoste, atenţie şi jertfă pentru aproapele?

Este adevărat, avem atâtea mijloace de comunicare şi reţele de socializare, dar tot mai multă lume se plânge de singurătate. Se pare că avem foarte multe bunuri materiale, dar foarte puţină dragoste, nu ştim să dăruim dezinteresat, nu cunoaştem duhul jertfei pentru aproapele. Am uitat despre multe principii, inclusiv despre faptul că omul este cununa creaţiei lui Dumnezeu, şi că trebuie să-l privim cu dragoste, să-l cinstim şi să avem între noi o comuniune, bazată pe iubire şi pe frăţie. Pentru ca să nu ne simţim singuri şi nefericiţi, să începem prin a oferi dragoste, şi atunci, neapărat, o vom primi şi în sufletele noastre.

În încheiere, vă rugăm să împărtăşiţi câteva gânduri cititorilor noștri.

Să nu uităm rugăciunea, pentru că sufletul care se roagă, se poate rupe de la cele pământeşti şi înălţa spre cer, spre Dumnezeu. Să înmulţim dragostea, milostenia şi bunătatea, şi la toate acestea să adăugăm iertarea. Astfel vom reuşi să trăim în bucuria cerească din această viaţă, pregătindu-ne pentru Împărăţia Cerurilor.

Vă mulţumim pentru timpul acordat şi pentru aceste gânduri, totodată ne bucurăm de  prilejul de a Vă adresa alese urări de sănătate, pace şi bucurie. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască şi de acum înainte multe şi frumoase aniversări, precum şi o rodnică, bogată şi binecuvântată slujire arhierească întru slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea semenilor noştri.

A consemnat Natalia Lozan pentru "Altarul Credinţei"


Articole postate de același autor