Preoteasa – sufletul cald al parohiei în Ortodoxie

4239

Cu deosebită bucurie voi încerca să arunc câteva raze de lumină în ceea ce priveşte chipul prezbiterei (dar şi al tinerelor fete care sunt pe cale să devină prezbitere) şi misiunea pe care o are aceasta în Biserica Ortodoxă. Acestei personalităţi eroice i se cuvin multe pentru răbdarea, tăcerea şi pentru delicata ei prezenţă. Femeia, prin Harul lui Dumnezeu, este o prezenţă a jertfei, a devotamentului, a dragostei şi a căldurii, datorită marei cinste care i-a fost dăruită de a fi lângă soţul ei preot. Este adevărat că şi pe tine te-a chemat Dumnezeu spre primirea unei mari cinste, anume spre a deveni soţia şi conlucrătoarea reprezentantului Lui pe pământ.

Dar să vedem comportamentul nostru în ceea ce priveşte această chemare dumnezeiască. Ştii că trebuie să fii puternică, să te caracterizeze pretutindeni şi întotdeauna sinceritatea şi transparenţa, să fii conştientă şi să simţi că trebuie să te mişti în cadrul modestiei şi al smereniei. Tu nu te dăruieşti sinelui tău. Cât de grea este lupta, câtă introspecţie şi rugăciune, câtă rezistenţă, câtă perseverenţă ca să te poţi lupta pentru dobândirea desăvârşirii! Cât de dură este într-adevăr lupta! Trebuie să te dăruieşti dragostei, jertfei în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă, fără limite.

Jertfa ta îţi dăruieşte o bucurie aleasă. Ai puterea de a-ţi chivernisi viaţa, te jertfeşti fără răsplată, te jertfeşti fără plânset, fără geamăt şi înaintezi ignorându-ţi propriul eu. De multe ori, lumea din jurul tău te priveşte cu suspiciune şi duşmănie, pentru că nu acceptă existenţa unor suflete pline de „feciorie”. În multe dintre clipele decisive din viaţa ta, când îţi fuge pământul de sub picioare, când durerea îţi nimiceşte firea sau, mai bine zis, întreaga existenţa, tu îţi găseşt iputerea de a sta dreaptă şi de a duce mai departe sfinţenia misiunii tale creatoare. Este adevărat că eşti conştientă de poziţia ta, de starea ta, iar dictonul „cunoaşte-te pe tine însuţi”, precum şi multa afecţiune vor fi exprimate de gesturile tale.

Chiar entuziasmul (bucuria şi pathosul) care va bate în inima ta va fi lovit de durere în mersul tău, de deznădejde, de suspin, de agonie. Dar tu ştii de fapt că suferinţa aduce bucurie. „Ai ferestrele deschise la lumină”. Toate faptele tale să fie cumpătate şi chibzuite, comportamentul tău să fie precaut şi înţelept, manierele tale să fie admirabile, politicoasă şi încântătoare, declaraţiile tale să fie sincere, gândurile şi ideile tale cumpătate şi pline de raţiune, lipsite de exagerare şi fanatism. Este adevărat că nu-ţi poţi face viaţa aşa cum ţi-o doreşti, însă trebuie să conştientizezi adevărata ta valoare. Nimeni şi nimic nu există fără vreun scop, la fel şi tu.

Lucrurile, însă, nu sunt atât de uşoare, drumul este lung, călătoria obositoare, sfârşitul departe, nevoile sunt foarte multe, încercările vin adesea, cerinţele devin mult prea mari, iar necazurile foarte grele. „Toţi şi toate se grăbesc şi aleargă în casa ta şi în parohia ta, iar tu trebuie să fii exemplul răbdării desăvârşite pentru îndeplinirea tuturor cerinţelor”. Credinţa ta, aşteptarea ta, rezistenţa ta, puterea ta, curajul tău vor fi încercate deseori. De aceea, viaţa ta, în special astăzi, are nevoie de răbdare.

Să ştii că eşti de o neapărată nevoie lângă soţul tău preot, în parohia ta. Parohia este pentru tine marea ta familie. Contactul zilnic cu enoriaşele din marile oraşe este un pic dificil de realizat, dar tu trebuie să ai capacitatea de a te apropia de celălalt. Are nevoie de tine mult chinuitul om. Trebuie să ai o prezenţă discretă, iar participarea ta la clipele de bucurie şi de întristare trebuie să fie sinceră şi spontană. Prezenţa voastră, a ta şi a soţului tău preot, sunt de multe ori necesare. Te înţeleg, însă, că ai pe umerii tăi această mare misiune în care eşti chemată să te întăreşti pe tine însăţi mai întâi şi apoi să săvârşeşti lucrarea dificilă a parohiei tale. Veţi descoperi (soţul tău preot împreună cu tine) că sunteţi prinşi, în cea mai mare parte a timpului, în vâltoarea grijilor şi obligaţiilor familiale. Trebuie să ştii că principala ţintă a soţului tău este jertfirea. Nu trebuie să uiţi că este om cu slăbiciuni, un om care oboseşte, un om cu eşecuri, că poate uneori se întâmplă să-şi piardă zelul de la început. Tu de multe ori, cu mângâierea ta, îi vei reînsufleţi speranţa şi îi vei aminti de Harul pe care l-a primit pentru drumul iubirii şi al jertfei. Tu vei fi sufletul preotului, dar vei păstra distanţa care te separă de Sfântul Altar. Trebuie să fii cucernică, să îi săruţi mâna, să nu laşi pustiu locul tău din strană la Sfintele Liturghii, să pleci ultima din Biserică pentru că ai o valoare importantă şi necesară în a le inspira curaj şi putere oamenilor care au nevoie de tine.

Câte case nu ascund o mare durere? Tu, prin prezenţa ta, insuflă îndrăznire spre speranţă, fii raza de lumină purtătoare de speranţă. Cu inima şi chipul pline de bucurie vei transmite evanghelia optimismului şi a bucuriei de care are atâta nevoie lumea contemporană. Iar tu, prezbitera de azi, nu uita că eşti „demiurgul” bucuriei familiei tale şi este datoria şi privilegiul tău prin excelenţă de a-ţi forma o bună imagine socială în parohia ta. Cumpăneşte bine marea ta misiune şi păzeşte-ţi sinele de orice pericol moral.

Încearcă să trăieşti libertatea Bisericii pentru a putea răspunde cu aceeaşi măsură minunatei tale chemări. Este îmbucurător faptul că eşti permanent tovarăşă de drum cu Dumnezeu, că eşti sub purtarea Lui de grijă, că eşti şi tu una dintre inimile care vrea să renască şi să se unească cu El. Noi toate, credincioase misiunii noastre, vom duce mai departe lucrarea noastră. Şi trebuie să o ducem mai departe, pentru că este a noastră. Toate putem să o facem, însă numai să ne-o dorim cu adevărat. În calitate de prezbiteră ai funcţia de a dărui din bogăţia inimii tale grija ta faţă de parohie. Uşa casei tale să fie deschisă pentru a te putea găsi cei osteniţi, cei nedreptăţiţi, cei slabi în credinţă, cei bătrâni şi cei bolnavi. Să fii aproape, dar, în acelaşi timp, să păstrezi distanţă. „Să ai nădejde şi credinţă, roagă-te ca să rezişti. Rugăciunea este respiraţia sufletului”.

Să rugăm pe Domnul cu umilinţă şi cu inimă fierbinte să lumineze inimile noastre, să ne dăruiască o viaţă duhovnicească în spiritul ortodox autentic care va spori cinstea înaltei noastre misiuni. Doamne al nostru, Iisuse, învredniceşte-ne pe noi în fiecare zi să ne sprijinim crucea noastră de Crucea Ta, să ne unim suferinţa noastră cu Pătimirea Ta şi aşa să găsim întotdeauna cărarea noastră. Doamne al milei, să nu se stingă candela credinţei, făclia speranţei, tămâia iubirii, ca să putem să trăim adevărata noastră viaţă. În final, toată nădejdea noastră să o punem spre Cea mai înaltă decât cerurile, Mijlocitoarea creştinilor, spre Cea care ţine pe Cel Care ţine toate.

Prezbitera Vasiliki Polyzou, Cugetări despre prezbiteră şi rolul ei, în „Preotul Paroh (Εφημέριος)”, Οctombrie, 2000,

traducere din neogreacă de Cătălin Dobri.

sursa ortodoxiatinerilor.ro


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
1785

Roagă-te pentru căsătorie binecuvântată

Aș vrea să povestesc și eu câteva din minunile Sfântului Spiridon. Înainte de căsătorie, mă întrebam cărui sfânt și cum să mă rog ca să am o căsnicie sporitoare. Și, într-o noapte, Sfântul Spiridon, apărându-mi în vis, mi-a spus: „Mergi și dă pomelnic la biserica mea și roagă-te pentru căsătorie binecuvântată”. L-am ascultat și exact […]

Articole postate de același autor
652

Hristos ne vindecă pentru veșnicie – gânduri la Duminica a patra după Paşti

Duminica în care suntem este duminica noastră a tuturor – a celor slăbănogi, calea cărora mereu este slăbănogită de păcat și necrediță, de căderi și îndoilei . Căci cine dintre noi ar putea spune că este un ucenic adevrat al lui Hristos, care toate încercările acestei vieți le primește cu vitejie, credință și statornicie? După […]



Urmăriți-ne pe Facebook!