Actualitate

Patriarhul Moscovei a semnat o petiție împotriva avortului

3706

Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii a semnat marți o petiție care îndeamnă la interzicerea avortului, a anunțat Biserica Ortodoxă Rusă într-un comunicat, potrivit AFP.

Textul, care lansează un apel la "încetarea uciderii legale a copiiilor înainte de naștere", a fost adoptat de Comisia Bisericii Ortodoxe pentru familie și protejarea maternității și copilăriei, a precizat documentul.

Petiția "cere amendamente legislative" pentru interzicerea avortului chirurgical și medicamentos, precum și a pilulei de a doua zi.

Această luare de poziție pare o înăsprire a poziției Bisericii Ortodoxe Ruse în chestiunea în cauză, deoarece până în prezent se pronunța numai pentru interzicerea avortului, efectuat în spitalele publice, fără necesitate medicală.

Patriarhul a semnat acest text după ce s-a întâlnit în cursul dimineții cu militanți anti-avort, cărora le-a mulțumit și pe care i-a binecuvântat, a precizat Biserica, foarte influentă în Rusia.

Unul dintre grupurile la originea petiției, Voluntarii Ortodocși, a publicat pe pagina sa de internet fotografii ale Patriarhului Kiril în timp ce semnează petiția.

În mai, patriarhul Moscovei a afirmat că avortul este o "adevărată catastrofă naturală care ia anual viața a peste un milion dintre iubiții noștri concetățeni".

Petiția a strâns peste 300.000 de semnături, a subliniat pe Facebook unul dintre inițiatorii acesteia, liderul mișcării Pentru Viață, Serghei Șesnokov, precizând că țelul este de a aduna un milion de susținători pentru a fi înmânată președinției țării.

sursa agerpres.ro/


Articole Asemănătoare
3586

Patriarhul Kirill: Dea Domnul ca „sarea” credinţei voastre să nu se strice niciodată

Mesaj adresat cu prilejul Zilei Tineretului Ortodox Dragi fraţi şi surori! Săvârşind astăzi prăznuirea Întâmpinării Domnului, Biserica noastră în mod tradiţional se roagă pentru tânăra generaţie, nutrind speranţe pentru cei care urmează să păstreze şi să propovăduiască credinţa ortodoxă în următoarele decenii. Nu în zădar, adresându-Se ucenicilor Săi, iar prin ei şi nouă tuturor, Mântuitorul i-a […]

Articole postate de același autor
2081

O seară de excepție la Lucășeuca! Invitatul serii: Prea Cuviosul Părinte Filaret (Cuzmin)

În fiecare duminică a Postului Mare, Biserica Sfânta Treime din s. Lucășeuca este onorată cu prezența unor persoane de excepție. Astăzi, creștinii au fost întăriți cu Cuvântul de viață dătător rostit de Părintele Arhimandrit Filaret (Cuzmin), Starețul Mănăstirii Căpriana și bun prieten al Parohiei noastre! Subiectele abordate în această seară au fost: Taina Sfintei Spovedanii, […]