Papa cere abolirea pedepsei cu moartea

2848
Nu doar papa, dar și Biserica Ortodoxă dintotdeauna s-a pronunțat și a îndemnat lumea la pace, condamnând uciderea sub orice formă. Adesea preluăm știrile de la Vatican și din alte părți ale lumii, crezând că doar cei de departe mărturisesc pacea, dragostea... Să luăm aminte și la glasul Bisericii noastre, care adesea strigă într-un pustiu...

Preot Octavian Moșin

Conform jurnaltv.md Papa Francisc a cerut abolirea pedepsei cu moartea în întreaga lume. Suveranul pontif a evocat porunca "Să nu ucizi", care are aceeaşi valoare pentru cel vinovat şi pentru cel nevinovat.

Adresarea înaltului prelat a fost făcută în faţa a zeci de mii de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican. Totodată, papa Francisc le-a cerut catolicilor să acţioneze în favoarea introducerii unui moratoriu asupra tuturor execuţiilor, în acest "an jubiliar al milostivirii", care se încheie în noiembrie. Clericul şi-a exprimat opoziţia faţă de pedeapsa capitală încă de la începutul pontificatului, dar şi în faţa Congresului american, în septembrie. El a denunţat, în trecut, şi principiul închisorii pe viaţă, considerând că în acest caz este vorba despre o pedeapsă capitală deghizată şi a apreciat că este necesar să se facă mai mult pentru a li se permite criminalilor să se reabiliteze.


Articole Asemănătoare
25187

Gest de omenie al unui preot din Bacău: a înmormântat creştineşte, pe banii lui, morții înghețați în rafturile de la morgă

Preotul Gabriel Ichim a înmormântat, joi, creştineşte cinci cadavre, rămase în rafturile de la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bacău din anii 2014 şi 2015. Trupurile îngheţate au fost învelite în capitonaj de mătase şi închise în sicrie. Înmormântarea s-a făcut în cimitirul Măgura 2, de pe lângă Biserica Sfântul Ioan Evanghelistul. În urmă […]

    Articole postate de același autor
    2732

    Primiţi-L iar pe Domnul!

    Omul cel duhovnicesc este un suflet pe care Duhul Sfânt l-a trezit din somnul păcatelor şi el, ascultând îndemnurile Duhului şi crescând mereu în darul lui Dumnezeu, trăieşte până la sfârşit o viaţă de biruitor. De aceea, oricât de ticăloşită ar fi viaţa ta, oricât de groase ar fi lanţurile robiei şi pereţii temniţei sufleteşti, […]